Voiam să scriu despre asta mai de mult…
*
Dacă vreți un concediu medical cu bază reală de preinfarct, luați într-o seară, la pas, centrul Bucureștiului, și opriți-vă în fața Teatrului Național. (Dacă vreți deces simplu prin sucombare spontană, trebuie să ajungeți acolo ziua.)
În fața Teatrului Național, de fapt, luându-i fața, este un… este o… mare… nu știu cum să-i zic, că în afară de “maaare” și “sperietoare” nu-mi vine s-o numesc nicicum… Și-mi fu rușine să pun o poză aci.
Dar spuneți-mi și voi. Ați văzut? Ați văzut oroarea aia megagigantică, ce are pretenția de artă?
Ce reprezintă? Foamea? Tifosul exantematic? Apocalipsa românilor? Odă vampirilor carpatini?
…Ar-tăă?
Da.
Artă. În țara asta plină de nonvalori, de imbecili care șutesc bani mulți dar care nu produc nimic, iată încă o ilustrare excelentă a derizoriului, cioplită de un dracu ştie, că eu nu-i știu numele – dar să-i zicem noi aci pe șest meșterul Delirium Tremens.
Per-fect! …
Dacă aia-i artă, atunci:
Art is in the eye of the beer-holder.
*
M-am uitat si eu chioras la grupul de statui de la TNB… fiind o fire optimista si intelegatoare, am zis ca artistul a intruchipat personajele din visele mele crunte – alea de ma trezesc in tipete. Unii, mai patrunsi de arta zic ca-s personajele lui Caragiale. Ma intreb ce-ar fi zis Caragiale de toata treaba asta? Cred c-ar fi pus-o de-o schita. Sau de vreun moment 🙂
Poate ca mesajul ororilor este “spectatorul grupului statuar trebuie sa simta enorm si sa vada monstruos”. Adica motto-ul lui Caragiale, absolut gresit inteles.
Ei, Nona, uite un subiect cu care nu (prea) suntem de acord. Pentru ca mie mi se par dragute statuetele acelea. Chiar si daca le-ai judeca numai din punctul de vedere al muncii artistului respectiv si tot mi s-ar parea cat de cat dragute. Insa, daca as fi fost eu in locul celui care a aprobat proiectul, as fi directionat banii catre amenajarea unei sali de teatru. Sau a mai multor sali de teatru, fiindca am auzit de o suma destul de mare ce ar fi fost platita pentru Caragiale & Company.
Dragute…
De gustibus, Onitza. Pe mine ma sperie conotatiile de cripta, dar eu sunt altfel. Iti respect opinia. Pe-a mea am scris-o.
Trebuie sa le vad si eu intr-o zi. Lungi mai sunt cei 120 de km, uneori…
Mrrrrr… asa cred ca ai tastat raspunsul pentru mine. Cu “mrrrrr” in gand :)Dar nu, nu o spun rautacios, nici vorba. Insa e bine sa avem opinii separate in anumite probleme. Zic eu 😉
Onitza, nu am marait. Cand o fac, o fac pe fatza. Crede-ma. Pup.
Um..eu le gasesc sinistre. Prima chestie care mi-a venit in cap atunci cand le-am privit a fost, asa cum a zis si Mirela, ce ar fi zis Caragiale daca ar fi vazut odioseniile…
Credeam ca e ceva in neregula cu mine pentru ca nu-mi plac! M-am linistit vazand ca nu sunt singura! 😉
Statuile sunt”horror”.Cica ar fi costat cam un milion de euro!!!! Caragiale nu se zvarcoleste acum in mormant cred ca e de-a dreptul ventilator la o asa mare”tarasenie”.Mda,curata murdara treaba :)))
Eu cred că am descoperit de ce au fost puse acele statui acolo. Au fost puse pentru ca mămicile, când merg cu cel mic de mână, să poată să îi spună: “Uite, mami, cum arată Bau Bau care o să te ia dacă nu eşti cuminte.” …
Eu am o problema inclusiv cu faptul ca’s un pic cam despuiete statuile alea, pe langa evidenta ca prea’s mohorate la culoare si au stricat spatiul verde. Urate.