Luai un virusel, nu ştiu de unde. Şi mă fudulai prin şcoală, cu ochi febrili, Măh, io sunt bonan şi fornăit, nu vă pup, azi.
…Vedeţi? Nu există întâmplare pur şi simplu. Mă obseda, acum două zile, cuvântul cefalosporină.
Bietul meu creier mă atenţiona obsesiv că în organism mi s-a infiltrat un agent patogen invizibil, care se pregăteşte să incubeze, şi că duc lipsă de anticorpi.
Sistemul meu imunitar e făcut palancă la pământ, precum cânepa lui Creangă, iar singurul anticorp rămas treaz la datorie e bătrân, gras şi insolent. Mna…
*
Mi-a povestit cineva că are o prietenă actriţă care, deprimată, a ajuns la psiholog. Trist. Suntem gintă latină, noi ne consiliem între noi; dacă ajungi la psiholog – alt frustrat, şi ăla – e grav.
Bref: Psihologul i-a spus femeii că artiştii suferă de ceva ce n-am reţinut, că râdeam, fi-mi-ar râsul al dracului, mă rog, începe cu simptom histrio… nu ştiu cum.
Concluzia mea, de virusel fornăit, ar fi aceasta:
Unii nebuni primesc certificat medical, alţii, Diplomă de Licenţă.
*
De ieri mă bâzâie, obsedant, alta: clorhidrat de nafazolină (wtf?). …Deci e clar că nu am diploma aia de mai sus degeaba...
…Acum macin niscai gânduleţe subfebrile, că nu pot vorbi, îmi băgai sub limbă granulele de oscillococcinum:
Să pun clorhidratul într-o imagine, cum făcui ieri cu cefalosporina, sau, mai simplu, să mă sperii direct – că mă paşte o conjunctivită?
ganduletele subfebrile…imi par familiare..
iti urez sa te faci bine!
multumesc, la fel, dragule.
O povestioara cu clorhidratul ar merge 🙂
Fa-te bine Nonette!
:*
da. tocmai am scris-o. te pup, stelutza.
…a fost o perioada in viata mea cand eram foarte mandra ca ma aflam in preajma ta…acum sunt foarte fericita sa te regasesc aici.A trecut atat de mult timp…. esti neschimbata…
..iti doresc sa te faci bine repede !
iti multumesc… nu stiu cine esti, dar iti multumesc. 🙂