Jurnalul lui Manon.

Nu știu dacă funcționează linkul, e de Facebook.

Citiți articolul acela, sunt curioasă ce părere aveți.

Eu zic wow!

“Asadar, ne-ati tradat, emigrantilor!   Ati plecat din România în cautarea libertatii, a unui trai decent si a fericirii NUMAI PENTRU VOI.” Doua puncte de vedere…(vechi..dar actuale) de Stefan N. MAIER

De la mine a început totul, io-s drăcușorul.
L-am smintit din înțelepciunea bătrâneții și pe tata.
Vorbim în coduri.

Azi.
– Nona, la ce oră te trezești mâine?
– Nu știu când mă culc și dacă. De ce, iubitule?
– Păi vreau să te sun ca să-ți spun… știi tu ce, că pe urmă uit.
– Aha!
– Pe la nouă dimineața e bine?
– Auzi, tată, mai bine te sun eu pe tine, mâine, ca să-ți reproșez că nu mi-ai telefonat. A? Vrei?

Tata are ochi albaștri de vis și un râs adorabil.
– Bine, tată, zice, sună-mă tu.

Mâine o să îi dau telefon:
– Auzi, tată, te-am sunat ca să-ți aduc aminte că trebuia să-mi zici lamulțiani, de dimineaţă.

Omul ăla, cu care nu poţi face nimic niciodată…

Te întâlneşti prima oară cu el şi începe să îţi descrie proiectul.

La a doua întâlnire, tot acolo sunteţi. Tot în descriere.

A treia oară, îţi explică din nou proiectul.

A patra oară nu-i răspunzi la telefon, că ştii proiectul pe dinafară, doar tu l-ai propus.

A cincea oară îl întrebi dacă s-a apucat de proiect.

– Păi trebuie să-l discutăm, mai întâi… Zice el, serios, în timp ce tu îi dai un pumn în gură, imaginar.

A şasea oară, după ce i-ai adus oameni şi bani, îl întâlneşti din nou.
– Cum stăm cu proiectul?
– Eu cred că trebui să punem la punct nişte detalii, pentru început… Fredonează tipul, absolutafuckinmente Zen.

– IAAR DETALII? Întrebi tu cu ochi de cocker în timp ce îţi smulgi părul din cap, în gând. JOI ÎNCEPE GALA!!!!

Bref.

JOI, pe 19 mai, începe Gala Absolvenţilor.
Deschiderea se face la Sala Atelier, la ora 18:00.
Vă aştept, cu drag.
.
.

.

P.S.
… Dă-l dracu de proiect, îl fac cu studenţii, la anul. Era vorba de patru săgeţi indicatoare, ca să nu vă rătăciţi prin UNATC.

” e o discrepanta intre dura ce apare din scrierile tale si dragostea neconditionata oferita de la inceput celor carora le simti privirea”

Nu e nicio discrepanță.

Pentru cititorii mei cei de la 50 de pagini încoace, care, sensibili și romantici, refuză deliberat să înțeleagă sensul motto-ului parafrază “Eu, când vreau să fluier, scriu”, să mă explic:

Fluier cu litere.
A pagubă, uneori.
A admirație, alteori.
Însăăă, majoritaaar, a (auto)ironie + sarcasm as in huoo!

Nu-s o zână bună cu baghetă magică și cu polen pe aripioare, ci o femeie care consumă dulciuri rar, că i se face rău.
Sare.
Piper.
Nu maica teresa, nu obrăjor înghițitor de palme jesuscristic.
Trag numai înspre cer cu fluturi colorați.
Îi iubesc pe oameni de mă doare inima, însă nu mă comport peltea, ci scânteie.
Înjur.
Comprim cuvântul pușcă în patru litere.
Și sunt băiat de băiat, când limba obraznicului îi dezvelește fundul gândirii.

*

Exemplul edificator de azi:

Vasile e pompier, și stă la poartă, ca să ardă gazul.

Pe mine mă încearcă o gripă, cred, căci și din cauza asta am ochii febrili, deci, manon, marș acasă la pastile, jurnal, facebook și la nani în pilotă.

Cobor din birou, și trec pe la poartă.

Remarc razant că Vasile a avut o întâlnire de gradul trei cu Bachus – pe care precis că l-a băgat sub masă – căci Vasile provine dintr-un loc în care bărbații beau de-și sting demnitatea definitiv la 40 de ani.

– La revedere, o seară bună, dragilor!, fornăi eu nazal portăresei și lui Vasile, și mă zgribulesc în hanoracul portocaliu.

În loc de salut sau de respectuosul “…Și dumneavoastră”, cu care mă întâmpină când nu a eșuat pe damigeană, Vasile latră mocnit-agresiv, evitând să mă privească în ochi:
– Aaa… Ce-i, BĂĂ, ai portocaliuu pe tine? Ai votat cu Boc?

Mă opresc.
Mă întorc.
Stau.
Aștept până când pupilele mele sfredelitoare au contact direct cu globii oculari cei injectați ai turmentatului, și răspund:
– Vasile, ești mangă.  Mucles!

*

Mâine, când o să fie viu, o să-i spun te pup, Vasile.
Nicio discrepanță.

Da, iubitule, tu eşti cel din poza cu traficul.

*

Late edit, 20 mai:
Cum am știut că eşti tu?
N-am știut.
Am simțit.

Dacă m-ar întreba cineva, măh, Manon, care e piesa de teatru pe care o iubeşti, adori şi alte etc-uri?, i-aş sufla răspunsul într-o secundă: Gaiţele lui Kiriţescu!

Şi omul ăla ar zice un hmm… şi ar face consideraţii psihologice adânci cu privire la motivele pentru care iubesc eu piesa aia plină de femei ciudate – că noi, românii, suntem adânci în psihologii (de aia ne şi înecăm la mal).

Eu m-aş uita la el, cu ochii calzi de amintiri, şi i-aş spune cu voce de poveste, Dragule … Mi-e ştanţată pe creier, mi-e lipită de suflet căci… Am ascultat-o pe vinil.

Da.
Aveam douăzeci de ani.
Am ascultat-o până când am învăţat-o pe dinafară. Şi eu, şi prietenii mei.
Încă ne dăm replici, cu intonaţiile acelea, când ne întâlnim.

Au trecut ani. S-au făcut ecranizări şi alte înregistrări radio.

Dar.
Pentru mine.
Niciuna nu se compară cu actorii și cu atmosfera aceea, de atunci.

Am regăsit-o, azi.

Cititor, când ai timp, priveşte un film creat din voci excepţionale.

Gaiţele – Înregistrare din anul 1956

Distributie: Silvia Dumitrescu Timica, Cela Dima, Marieta Deculescu, Viorica Petrescu, Natasa Alexandra, Marina Vauvrina, Maria Filotti, Olga Tudorache, George Maruta, Ion Talianu, Nicu Dimitriu, Alexandru Demetriad
regia: Constantin Moruzan

Mă înclin, cu sufletul tulburat de încântare!

Cu nasu-n sus, fudulă, și surdă la eventualele comentarii contra, declar că luna aproape plină din această seară e a mea.

Mi-e inima sclipitoare ca cerul nopții fără nori.

Mâine seară, când luna o să fie plină, ducă-se pe cerul cui o vrea.

Dar azi, așa, cu cercul imperfect, mi-e dragă mie.

Rise And Fall.

And Rise.

And Shine.

E cald afară, e vară.

Aş merge pe stradă, sfredeluş, cu bărbatul drag de mână.
Şi m-aş pupa cu el.
Mi-a ieşit inima din amorţeală iar ochii mei sunt iar verzi cu picăţele maronii.
Zâmbesc tâmp şi nu vreau să treacă.

E sâmbătă. Deci foarte probabil că voi scrie ca să mă citesc singură.

Boon.
De azi, de la opt seara, până mâine, cam pe la patru dimineața, e de colindat prin București.

Noaptea muzeelor.

Boon.

Deseară au spectacol copiii mei, de la ora 21:00 (hai și voi!).
După aceea, aș cam umple noaptea colindând muzeele.

Boon.
🙁
Deci nu știu ce muzee să colind.

Iată linkul.
Voi ce ziceți, ce să vizităm? (Nu mă întrebați, rogu-vă, ce mi-ar plăcea mie, că aș răspunde “dinozauri și extratereștri”.)

*
Vă pupai, azi?
Nu încă.

Vă pup, cu drag.