Jurnalul lui Manon.

Atât de mult îmi doream să înviez…
Ete.
Când te trezeşti dimineaţa şi simţi că te doare, înseamnă că eşti viu.
Bravo, madam.

Acum îmi doresc să amorţesc la loc.
M-aş împrieteni cu gioni ualcăr, dar am intoleranţă la alcool.
Droguri nu folosesc din principiu.
Iar ţigările mă deprimă.
Na, păţanie!

Când plâng mult, mă curăţ de ofuri.
Ca la spovedanie.

După care, sper, iar.

Că o să am lângă mine oameni sinceri.
Cu demnitate. Curaţi, spălaţi, nealteraţi.
Pe care să îi admir, nu să-i dispreţuiesc.

Măh, jur, eu chiar sunt o femeie mişto!
(Îi mulţumesc pentru această descoperire personajului dărâmănescu viirgulă care îmi spunea, anul trecut, că sunt minunată, efervescentă dar fără noroc în dragoste pentru că am întâlnit doar imbecili.
A încheiat el lista.
Îl invit, pe această cale, la o întâlnire face to face, că mănâncă jurnal pe pâine. Merită o şansă, înainte de a se îmbolnăvi şi de diabet.)

Ahh… Ce mojicie, ce lipsă de inimă, ce expunere bruscă, pentru a dezveli meschinul, libidina  şi suficienţa…

Ce lovitură sub centură, buum! Şi-am fost la pământ.

*
Azi noapte am vrut să-mi smulg sufletul din piept. Să-l strivesc în pumn ca pe un burete, şi să storc din el apă sărată pe ochii trădătorului.

Îmi spărgea inima pieptul.

Am făcut terapie cu mine, aşa cum fac cu alţii: Eşti o femeie minunată,  eşti, eşti! Iubeşti ca sarea în bucate, ducă-se dracului voievozii pe cai verzi care preferă bucate dulci miere şi  muieri vulpi cu părul mătură!

*
Am spus dintotdeauna, tuturor, că vine o zi în care orice lucru neconsumat, neterminat, suspendat în nedeterminare, are o rezoluţie.

Acea zi a venit, pentru mine, noaptea. Tot noaptea.

Am să vă spun, dragilor dragi, un secret:

Ne îndrăgostim, uneori, de o entitate care luminează puternic, iar în orbeala noastră, credem că am văzut soarele.

Fals.
E un biet bolovan placat cu particule de mică, în jurul căruia gravitează haremul de estrogen oftător.

*

Un înger m-a trimis la tine, Nona!

Uh, really?
Scuză-mă, te rog, am să sting puţin lumina peste ochii mei cei mari şi sinceri, ca să nu mai fie orbiţi de întunericul cel sclipicios lipicios mieros scrofulos dizgraţios.