Ahh… Ce mojicie, ce lipsă de inimă, ce expunere bruscă, pentru a dezveli meschinul, libidina şi suficienţa…
Ce lovitură sub centură, buum! Şi-am fost la pământ.
*
Azi noapte am vrut să-mi smulg sufletul din piept. Să-l strivesc în pumn ca pe un burete, şi să storc din el apă sărată pe ochii trădătorului.
Îmi spărgea inima pieptul.
Am făcut terapie cu mine, aşa cum fac cu alţii: Eşti o femeie minunată, eşti, eşti! Iubeşti ca sarea în bucate, ducă-se dracului voievozii pe cai verzi care preferă bucate dulci miere şi muieri vulpi cu părul mătură!
*
Am spus dintotdeauna, tuturor, că vine o zi în care orice lucru neconsumat, neterminat, suspendat în nedeterminare, are o rezoluţie.
Acea zi a venit, pentru mine, noaptea. Tot noaptea.
Am să vă spun, dragilor dragi, un secret:
Ne îndrăgostim, uneori, de o entitate care luminează puternic, iar în orbeala noastră, credem că am văzut soarele.
Fals.
E un biet bolovan placat cu particule de mică, în jurul căruia gravitează haremul de estrogen oftător.
*
Un înger m-a trimis la tine, Nona!
Uh, really?
Scuză-mă, te rog, am să sting puţin lumina peste ochii mei cei mari şi sinceri, ca să nu mai fie orbiţi de întunericul cel sclipicios lipicios mieros scrofulos dizgraţios.
