Jurnalul lui Manon.

(Pagină vie. Adică în curs de updatare cu poze)

*
Alternativa la terase, baruri și discoteci: noi facem biluțe. Din lut.
Maria pictează pe ele zaruri, iar eu- desene care nu înseamnă nimic.

Avem treabă. 🙂

P.S. Cei care nu au talent la pictură au sarcina de a efectua poze cu masa meșterului și de-a le posta în jurnalul propriu.

.

.

.

.

Ne-ar trebui un club.

*
Creație la comun: Maria le face, eu mă uit.
.

.

.

.

Apropo de “creația” la comun, să vă spun un banc pe care-l spun frecvent gen pildă:

Un elefant traversa o punte suspendată.
În spatele lui mergea un șoricel.
Din cauza greutății, puntea începe să facă un balans periculos.
…Fază la care șoricelul îi spune elefantului, fudul:
– Băăi, să-mi bag, CE MAI TROPĂIM!

*

😉

.

.

.

.

Fluturam în jurnal, acum două zile, o ironie la adresa americanilor, care vor să pună cipuri în telefoane.

*
Mi-a expirat cardul.
Am fost la Banca. Mi s-a înmânat, solemn, plicul sigilat cu cardul cel nou.
Am rugat-o pe doamnă să nu se obosească în a-mi prezenta ofertele de credit, căci sunt săracă şi aştept să-mi iau casă odată cu bărbatul inclus.
A zâmbit.
Am zâmbit.
Am plecat.

Pe drum, deschid plicul şi scot foaia în care era învelit noul card.
Stimate client,
Îţi mulţumim că ai ales cardul de debit cu cip.

*
Aha. “Am ales”. “Cip”. …Cirip.

Trăiască înfrăţirea între Big Brother-i şi fi-mi-ar ironiile ale dracului!

Zâmbeam.

Azi am venit pe jos, la ceas târziu de noapte, de la școală. Ce cald și ce frumos era afară…
Ajunsesem pe la Piața Muncii și zâmbeam. De aia.

O țineam pe Maria la ureche, că avem minute multe și pe nimeni cu care să le consumăm.
O țineam pe Maria la ureche, pentru a fi surdă la ticăiala inimii nostalgice.

Am îmbătrânit cu un an și două luni.

Independența e ca un bolovan greu pe care femeia îl împinge spre vârful muntelui.
Ajunsă acolo, epuizată și golită de sentimente, se așază pe piatră și  fredonează copilăresc, agitând un steguleț alb, Să fie paace în lume.
După care îi face vânt bolovanului în abis.
Și aleargă după el.
Să-l urce.

Cum să nu zâmbești?

Îmi transmite că mă iubeşte.

Ahh… prostule… Nici eu pe tine.

Brief:
Sunt îndrăgostită. De oamenii cu caracter frumos.
Mi-e silă. De jegurile umanoide lăbarnice.
Am încheiat brief-ul.

*

…Citesc știri străine cu sprânceana ridicată.
M-a încercat, azi, o pufneală în râs amar.
Cică “Americanii se pregătesc să lanseze National Emergency Alert System. Adică alertă pe telefonul mobil, în caz de calamitate sau de atac terorist.”

…OK. Acum privirea mea e de-a dreptul ironică.

Pe 9/11, imediat după cele două turnuri  – au “căzut” la datorie, epuizate, centralele telefonice.
Mda. Le-or face mai puternice. Să ducă și alertele, și mesajele disperaților: John, ești bine sau te-a luat valu?

…La faza de mai jos, însă, am rămas un moment cu privirea în gol.

“La anul, cetățenii din New York care nu dețin telefoane de ultimă generație vor trebui să-și instaleze un cip pe telefoanele personale, pentru a putea primi alertele, în caz de pericol”.

Mi se pare mie, sau ăștia, sub pretextul lui vă protejăm – ascund un vă monitorizăm?

*
Brief:
Of.
Am încheiat brief-ul.

Mă seacă ploaia asta rea şi duşmănoasă.
E ca o relaţie ne-vrută.

O păcăleală sadică a “uite lumina, nu-i!”

Deci 🙁

Nu prea ader la cauze pe Facebook.

Trei mii de click-uri nu îi smintesc pe idioți din pătratul propriei gândiri.

Însă. Mi se adunară artiștii la protest și a trebuit să răspund.

Sunteți de acord cu dublarea filmelor în limba română?

DECI NU!

Am doar două motive:
1. Traume provocate de vocea în zig-zag a Irinei Margareta Nistor;
2. De Niro e De Niro, băă!

*

Însă… Există și excepția.
Sunt absolut de acord cu ACEST DUBLAJ! 😉

Zâmbesc.

Şi-atât.

Funny, yet so cruel / true.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Hai să ne-ntâlnim sâmbătă seară.

Azi.

Ce zici?

La șapte fără un sfert.

Matei Voievod 75-77.

Nu în școală, ci în clădirea Studioului de Teatru. Aceeași adresă, Corpul B.

Etajul trei, Sala Cojar.

Cehov. Ursul și Cerere în căsătorie. 🙂

Să ne râdem.

O să mă recunoști, că zâmbesc frumos.

Hai! 😉