Jurnalul lui Manon.

Aş întinde vârful piciorului şi i-aş pune o piedică, în speranţa că dezechilibrarea fizică îi va activa un circuit de trei neuroni, cu care să am şi eu o conversaţie logică.

Asta gândeam aseară, în timp ce evitam să calc râmele care împânzeau asfaltul.
Săracele fiinţe, arată dezgustător.
Îmi e groază de ele, deşi sunt inofensive.

Am acelaşi sentiment faţă de râmele umane. Târâtorii oportunişti, fuduli, puturoşi, incompetenţi, mediocri şi cârtitori.
Yuk!
Lor le-aş pune piedică. …Tot ca să nu-i calc.

Al cui o fi cerul ăsta îmbufnat? Al meu nu e.

(Şi pe la voi plouă?)

… că şi el, pe mine. 😉

Comunicare tacită
Mostră (dă click pe poză şi uită-te la ore):

.

.

.

.

Da. Cam aşa. De asta şi scriu, uneori, deşi n-aş prea vrea…
Pentru că sunt oameni care vin aici. Şi revin. Zilnic. De câteva ori pe zi/noapte.

Vă mulţumesc. Şi vă iubesc. 🙂

Autobuzul este plin.
Cele două femei vorbesc tare.
Aşa că noi – restul familiei de sardine – ascultăm cuminţi dialogul.

– Ce face Luca?
– Ne-am despărţit…
– IAR?
– Da.
– Eh… O să vă împăcaţi.
– Nu cred.
– Aşa ai zis şi luna trecută. Îl iubeşti?
– Nu-l mai vreau.
– Ei, nu-l vrei… Şi? Acum ce faci?
– Îl aştept să mă caute ca să-i dau flit.

Huh! Clasic.

… Îl vrea. 😉

Găselniță Facebook: Pagina-Altar. …Pe persoană fizică.

Ia să vedem.
Tu ești celebru. Zic, la întâmplare, un nume: Dinescu.

Așa. Și secretara Tudorița (să-i spunem generic) îți face o pagină pe feisbuc și lasă ușa deschisă, căci la Privacy Settings a selectat Everyone.
Tu ești ocupat cu moșia și cu emisiunile sincere, pentru săraci, așa că Pagina-Altar e updatată de secretară, cu toate numai cu lucrurile frumoase.

Poporul vine smerit sau vioi și-ți depune pe zid wall ofrande-vocabule, gen “ești genial, maestre” “te invit la un vin”  sau “toată stima, pe când o revoluție?“.

Nu răspunde, evident, nici dracu, la mesaje.

Tudorița are și ea o viață personală și propria-i pagină de socializare.
Aici se limitează la contabilizarea acelora care se-nghesuie pe lista de Friends și șterge înjurăturile, oftând.

Mi-o și imaginez, ticluind un SMS…
– Deci domnul Mircea…Vă rog neapărat să scoatem poza aia în care strângeți la piept măgarul, că nu mai pot sta noapte de noapte la șters comentarii gen “Vă seamănă leit!”, “Frumoasă familie!” sau “ȘI asinul este de vânzare?”…

*
Mda.
Sfântul Facebook și Pagina Altar.

…Sau cum să tămâiezi fără a primi răspuns de la cel CINSTIT (am zis la întâmplare, că n-am un nume la îndemână.)

1. Pentru cititorul prieten

A-ha! Azi e ziua muncitori din toate țările, uniți-vă-n distracții!

Deci vă urez un Happy Unu Mai! … Și mai ȘI decât ăla de anul trecut!

Vă rog respectuos să nu lăsați gunoaie la locul faptei.
Ah, și să aveți grijă la căpușele de pădure, e sezonul lor. Le puteți evita așezându-le pe parbriz un pahar de plastic și rugându-le să dea maneaua mai încet, că doarme copilul.
…Pădurea e a tuturor, zic.

*

2. Pentru mine

Șezi!
Când durerile seacă iar lacrimile s-au evaporat, singurătatea se cristalizează și-ți devine scut de apărare.
Se fisurează, în timp, iar cioburile apasă pe suflet, a nevoie. De zâmbet cu ochi rotunzi și de îmbrățișare care taie respirația.
Nu te panica.
Ridică-te!
Nu cere nimic, oferă.
Zece oameni. Opt îți vor răspunde la zâmbet. Pe ceilalți doi, îmbrățișează-i tu.
Nu azi. Ziua de 1 mai – tu o sărbătorești pe 2.
Șezi!