Jurnalul lui Manon.

Am updatat Ședință foto – concurs.

😉

Mă scuzați că vorbesc singură în miezul nopții, trecui pe aici ca să vă adresez tradiționalul Hristos a-nviat!
…Și să vă povestesc ceva…

Am fost, cu tata și cu Maria, la biserică, să luăm lumină și să-i ducem și mamei.
Ne-a grăbit tata, de am  ajuns pe la vreo zece jumate…
În curtea bisericii erau câțiva țigani. Multicei. Toți.

Afară, un frig crâncen, de miez de crăciun.

Eu nu intru în biserici, de când a murit mama… Tămâie, lumânări, îmbulzeală îmbrânceală…
Pe la ora unșpe jumate, mi se făcu milă de Maria, care era violacee și mă tot întreba unde-i sunt degetele de la mâini, că nu le simțea…
Așa că am intrat în mica bisericuță, să ne încălzim.
Din prima am remarcat ciudățenia: amplasate strategic – câteva fotografii ale preafericiților teoctiști (plini de lanțuri cu cruci mari pe piept) luminate artistic de spoturi; iar picturile cu sfinții martiri de pe pereți stăteau, tot artistic, în penumbră beznă.

Enoriașii vorbeau tare, ca la cafenea.
Maria era și degerată, și siderată.
– De ce vorbesc ăștia în biserică, Nona, în mijlocul slujbei?
Îmi arunc ochii roată și remarc boxele de pe pereți. Și pe preotul care se fofila printre perdelele altarului, cu gura închisă.
– Slujba este înregistrată pe bandă și redată prin boxe, draga mea!

Mda. Înălțător moment.
După care a urmat unul periculos, cu oamenii de afară, agitați, care îl înghesuiau pe popă ca să-și aprindă toți, deodată, lumânările de la cea din mâna lui.

N-a existat pic de smerenie. De respect. Și e de înțeles.

*
Trecui pe aici, prin jurnal, dar dacă nu e nimeni, îmi răspund singură Adevărat a-nviat!
Și mă minunez de faza aia cu înregistrarea, ca să nu zic mai multe la adresa popii…
…Mă rog, mai zic ceva, totuși… Părinte, ca să te eliberăm de slujbă corvoadă, la anul venim cu lumina de acasă și ne luăm paștele de la automatul cu fise?