Îi detest pe cei care vorbesc în numele lui dumnezeu. Helău, oaie din turmă, te-a uns cel de sus mijlocitor?
Sunt, unii oamenii, credincioși la maxim. Și discreți. Acolo este forța lor. Spun de bine, fac bine, se înfrânează când țâșnește din ei meschinăria.
Sunt, alții, care îți dau lecții bubuitoare, de parcă te pironesc pe cruce.
Te întâlnești cu unul de ăsta care începe cu pildele, cu ortodoxia… te îngroapă, nu te luminează.
Îmi crește tensiunea, brusc.
Deci puiule, te calc pe cap. Eu nu sunt dusă la biserică. M-am născut cu dumnezeu în inimă și mă adresez lui, direct – fără să mă bag sub poala popii, să înșir acatiste pe hârtia în care am înghesuit fișicul de 50 de lei sau să te oblig pe tine să faci ceva pentru că așa vrea ăl de sus.
Bine înseamnă să nu fac rău – și asta nu știu dacă e legea lui dumnezeu, că nu sunt Moise, nu mi-a dat nimeni poruncile în brațe, să le împart.
E legea mea, de OM.
*
Am scris, ieri, un articol, în care vorbeam, sarcastic, despre imbecilii care își fac cruci mari la vederea bisericii și pe urmă te înjură de morții mă-tii.
Și-mi scrie unu, la comentarii, de mă… crucește.
Învăluit în cuvinte cu aură de biblie, îmi dă peste gură, că de ce mă leg de ăia din autobuz?
…Adică el, absolut intolerant, creștinul ortodox, îmi dă lecții despre toleranță… Uat dă fac?
Deci gizas! Nu mă activa, nenicule…
Nu mă activa, căci m-am înmuiat, de la un timp… Mai punctez, în jurnal, câte o impresie, pentru cei care vin aici zilnic să vadă ce mai simte Manon.
Nu prea mai simt nimic, sunt la faza în care eu, mie, îmi sunt indiferentă.
Îmi pasă, azi, că în ocean se scurge plutoniu și iod radioactiv. Mă doare-n cur de mine. Și de viitorul meu. Mă seacă-atât de mult trecutul, încât nu dau doi bani pe ce va fi cu mine mâine.
Îmi pasă de copii. De copiii altora. De viitorul lor. De părinții ăia care peste șase luni vor tremura la gândul că afară plouă cu acid iar cel mic nu se poate da în leagăn.
De asta nu mai scriu ce mă frământă zilnic. Să nu stârnesc ironii. …De fapt, nu mi-e frică dacă le stârnesc, ci de cum pot răspunde la ele.
…Și-mi aterizează, ete, în jurnal, biblia vorbitoare, ca să îmi arate degetul mijlociu pus cruce pe articolul pamflet… Ahh…
Băi, orbi ce luați numele lui dumnezeu în deșert căci nu dați, DE FAPT, niciun scuipat pe semenii voștri, vreți să vă spun eu cum e cu crucea?
E una singură, de lemn, și ți-o face ALTUL!
