Jurnalul lui Manon.

Aici, în centru-stânga, e frig.

Pe la voi a venit primăvara?

*

(Pupici pe ochi-licurici de cititori.) 🙂

Mi-a scos dumnezeu în drum un personaj de care nu mai știam, slavă cerului, nimic.
Dar, dacă tot mi-a tăiat calea, l-am cercetat (după ce mi-am scuipat în sân. În gând.)

*
Este năucitor felul în care unii oameni practică jocul manipulării – ca pe un dans de societate. Riguros, cu coada de la frac țeapănă, cu genunchii flexați regulamentar dar cu picioarele în paranteze.

În funcție de audiență și de scopul lor abject, își încep reprezentația printr-un knix feciorelnic, o reverență plină de ouă sau un BAU! care dezvăluie caninii de bampir.

După care încep dansul, pe o melodie numai de ei știută. Se unduiesc în formă de serpentină, sau atacă o mișcare de spirală în poante pentru a te integra în jocul minții lor.

Sar ușor pe vârfuri de idei, poznași, ca hipopotamii ăia din desenele animate- cu tutu la brâu.

Fac piruete în jurul tău ca lebăda pe moarte, privindu-te sugestiv.

Prestează dansul indienilor – ca să te ardă focul, și defilarea generalului – ca să te sperie ambițul.

Mimează pipa păcii și te atrag la modul smuls într-o periniță doar pentru a se asigura că pupându-te pe gură ți-au sorbit sufletul…

Nu apuci să scoți un vai, un oh, sau să murmuri un nu… Ești amețit și aproape convins, la finalul fără aplauze, că… tu ai prestat baletul.
…Deci, mâine, vei fi și deșelat și mut. Nu vei putea comenta nimic despre prestația lor.
Argumentul complicității plutește în aer ca tămâia: deși pari nevinovat, ai luat (totuși) parte la un moment artistic interactiv.

*
…Fenomenali oameni… Ca ăsta pe care l-am întâlnit, fe-reas-că-mă dumnezeu…
Am stat încremenită, privind cum el, serpentic, încerca s-o execute pe o duduiță din branșă.

Dansul manipulării a fost aproape de perfecțiune.
Pe balerin l-am poreclit, aplaudându-l cu degetul mijlociu ridicat, AK-47.
… Iar duduița din branșă am fost eu.

Se-ntâmplă așa: picotesc cu ochii la jurnal, și mă țin de limbă, să nu scriu o întâmplare, căci aș enumera, nepoliticos, și zeități, și morți, și răniți.

Deci picotesc și dau click pe pagini, ete, îmi zic io, ia să vedem… ce scriam acum un an, pe patru martie? Citesc și mă înduioșez, maamă, ce vervă aveam…

Și-mi trece picoteala, căci zâmbesc. Aș scrie ceva. Drăguț. Cu energie. Să râd eu prima.
… Și scriu, că vedeți că scriu. Scriu pe dracu. Adică nimic. …Și e de înțeles, dacă mă țin de limbă…

Ce mai fac eu?
Mă mir. Ridic din umerii obosiți și mă mir.

Am cumpărat, ieri, mașină de spălat profi, pentru spălătorie, că n-avem, doamnă, decât una, și nu facem față. Mașina poate spăla 6 kg de haine și are program de uscare.

…A venit, azi, la mine, timidă, garderobiera…
– Doamna Nona, nu știm cum e cu mașina aia, zicea spălătoreasa că are probleme…
– Hai că vin acolo, să văd….

*
– Are probleme mașina? Ce probleme?
– Păi, am pus un program și parcă nu se mai termina, a durat aproape trei ore…
Mă uit în ochii ei și îi spun sincer:
– A dracu nație mai suntem și noi, românii ăștia…
– Păi de ce?
– Păi uite-așa. În mod normal, pui rufele la mașină, aștepți două ore ca să se termine programul, și usuci la ele trei zile. Da?
– Da.
– Acum pui rufele, le speli și le usuci în trei ore și nu e bine. …Căci asta îmi spui, nu? Că durează prea mult.  Din trei zile faci trei ore si e prea mult…
– Aveți dreptate.
– Am. Asta era problema?
– Nu.  Ies șifonate, rufele, după ce le usucă.
– Păi da. Înainte nu le călcai, după ce se uscau?
– Ba da.
– Deci revin. Care e problema?
Se uită la mine cu mirare.
– Problema, doamna Nona, e că mi se pare că mașina se cam încinge prin părți…

Mă uit la ea crucită, și mă întreb în gând dacă mai fac ăștia Alba Lux cu storcător manual.
…Ca să mă introduc în ea de vie, că așa-mi trebuie! 😉

“Trebuie să faci rost repede de un prieten nou, căci nu îmi place numărul de prieteni pe care îi ai acum!” Asta mi-a scris cineva, pe perete. Pe feisbuc. (Numărul meu de prieteni este 666.)

Am nevoie de un prieten nou. Lansez invitația în jurnal:  Dacă vreunul dintre voi vrea să ne împrietenim pe feisbuc și să omorâm jinxul, îți mulțumesc, prietene. 🙂

Așa. Acum să explic de ce am scris despre asta:
1. Mă amuză chestiunea, căci triplușase, pentru mine, nu reprezintă nimic;
Și (de fapt)
2. Profit de situație ca să vă pup, mărțișori și mărțișoare, 1 martie chiar înseamnă ceva!  🙂