Mă sună, de departe. Că are inima franjuri și niciun suflet aproape.
Și-mi povestește. Cum iubește. Cât o doare.
Și el o iubește, și a frânt o inimă ca să fie cu ea.
Mă sună, de departe. Îi e greu.
A părăsit-o.
– S-a întors la aia, și nu înțeleg, Nona, spunea că n-o suportă, că eu sunt jumătatea lui…
– Mda…
Pauză.
Tace greu și-și pregătește întrebarea:
– Auzi, Nona, tu crezi că a început să crească ceva între ei?
– Da.
– Ce?
– Abisul.
daaaaa