Jurnalul lui Manon.

Băieții, dacă aterizați prin zonă, vă dă mami un link drăguț la care voi o să strâmbați din mustață:

Love lust. 😉

Pentru fetițe n-am link, ci doar un cordon. …Ombilical. Că-s legată de ele.
(Plus că, fetele, curioase, vor da click pe linkul pentru băieței, right? )

Huguleți majori.

P.S. Fac un popcorn incredibil, iar bulgării de zăpadă îmi ies întotdeauna rotunzi.

😉

HOW ARE YOU?

(da, scot limba de un cot!)

Ia, cum a petrecut Manon de revelion? Așa: A trecut, din anul vechi și urât, în cel nou, necunoscut.

Cuminte. Acasă.

*
Tata a fost cel mai frumos. Iar Maria a fost cea mai înaltă (eu îi zic în gând avatar, că avea, cu tocuri cu tot, trei metri).

*
La miezul nopții, când pe ecran erau afișate numerele de la zece în jos iar ceasurile noastre arătau 12 și două minute, le-am șoptit împricinaților să-și pună dorințe. Eu n-am mai apucat, că nepoțica mea fugise la baie să își dea cu rimel pe gene și strigam după ea Alex, Alex, hai mai repede! A venit fata, la timp.
Dar eu am uitat să-mi pun dorințele acelea. Așa. Dar important e să nu le uit până la revelionul următor.

*
Cei șase oameni din casa oprișenilor s-au împărțit în două tabere, după 12 noaptea. Unii stăteau pe protv, iar tata – reprezentând cealaltă tabără, mai fugea în camera lui, să o asculte pe Irina Loghin.

*
Trei fete, din patru (că eu mă trec în categoria observatorilor) au inceput ondularea pe muzica oferită de postul din pache protopopescu. N-am să pronunț aici genul muzical, pentru că fetele dansau pe el samba salsa, nu executau buriceli în jurul focului minune – deci le-am iertat.

*
Pe la nu știu cât să fi fost că nu m-am uitat la ceas au venit musafirii. Doi.
Fetele s-au rușinat și au  zbughit-o pe hol, fratele meu și cu mine am rămas să ne uităm în ochii lor.
Eu parcă eram scoasă de la congelator, că de vreo două luni nu mai am putere decât să mă mir și să fiu complezentă – pentru ca cei din jur să nu mă prindă că-s pustie.
– Claudia, nu vrei să dansezi?
– Nu, Nona.
Am întrebat musafira de vreo trei ori dacă vrea să danseze, iar în paralel gândeam ce dracu o fi în capul meu…
M-a pufnit râsul.
– De ce râzi Nona?
– Păi, uite, Claule, cum e treaba… Te tot întreb dacă vrei să dansezi… Și mi-am imaginat o scenă, cu două doamne la un chef:
“- Draga mea, nu vrei să servești o prăjitură?
– Nu, mulțumesc…
– Ei, hai, doar una…
– Nu, mulțumesc, am diabet.
– Totuși, n-o să mori dacă mănânci o prăjitură…
– Mă rog… Dacă insiști… Vasileeee, ai luat cu tine insulina?”
… Măcar am făcut-o să râdă. Și a și dansat.

*
Noaptea de Revelion a fost pentru mine specială doar pentru că i-am avut alături pe ai mei. Mai lipseau doi, dar i-am sunat, să-i pup și pe ei.

În rest… nimic.

Sunt cuminte. Și moale.

Anul trecut, în Noaptea de Revelion…
…Citiți finalul.