Unii spun că viața este prea scurtă, că nu avem timp să trăim tot ceea ce este de trăit. Fals!
Trăiești exact atât cât trebuie, iar pe parcursul vieții le cam guști pe toate. …Și le ții minte pe alea rele.
De fiecare dată când sunt îndrăgostită de un alt univers, am senzația clară că după această experiență nu mă va mai uimi nimic. Fals! Ca un făcut, fiecare relație aduce neprevăzutul și stupoarea.
Nu am nimic special în mine, caut doar normalul, și gândesc și eu, ca alți oameni, când aud despre lucruri prăpăstioase, mie asta n-o să mi se întâmple. Ei bine, am fost înșelată și dezamăgită profund, la prima relație; la a doua, prietena de suflet (venită parazit în casa mea) pentru care simțeam iubire de soră și compasiune pentru că la vremea aceea nu avea unde să stea, s-a culcat cu bărbatul pe care îl iubeam, rupându-mi inima de două ori; a treia relație a fost sub semnul implacabilului din secunda numărul unu, și a trebuit să mă supun; a patra relație m-a obligat să înțeleg legătura bolnăvicioasă pe care o poate avea un bărbat cu mama din dotare, care îi regulează viața și i-o trăiește… Când va veni timpul, voi așterne în jurnal ultima mea experiență amoroasă, pentru șocul pe care l-am avut atunci când am realizat că și cea mai mare spaimă a unei femei îndrăgostite se poate transforma, din coșmar mental, în realitate crâncenă.
Femeile care mă citesc nu știu care este cea mai mare spaimă. E mai bine așa. Pentru că nu ai idee despre ea decât când ți se întâmplă.
Așa că, trust me, le cam trăim pe toate.
Cum le supraviețuim? Adaptându-ne, ajustându-ne, făcând compromisuri cu noi înșine, neabandonând lupta sau fugind mâncând pământul. Așteptând ca rănile să se cicatrizeze. Corect.
…Însă, răspândite ca funigeii de gânduri, în sistemul nostru rămân tarele. Temelia ta, de om normal, este puternic zguduită, încrederea pălește, iar înainte de trăirea clipei se instalează îndoiala.
Momentele traumatizante care aparțin trecutului acoperă cu abur spaima de moarte și anulează melancoliile filosofice doamne, viața este prea scurtă.
…Rămâne o singură dorință, paradoxală: doamne, nu vreau să mă mai uimească înjunghietor nimic.
De pe acest promontoriu, dragii mei, Manon privește azi, în ochi, orizontul.
Uite-o consolare: dă-mi suferinţă, dar dă-mi şi alinarea de după şi fă din mine un om mai bun.
… aşa, ca femeia asta de aici.
Minunat om esti, Corina…
“Traieste ziua de azi la MAXIM şi fii cât mai puţin încrezător în viitor. Viitorul nu-i al nostru insa prezentul DA si merita trait la intensitate MAXIMa ” Carpe Diem…
o vazui si pe mess, ca o urcasi si acolo, dragule… 😉
..si femeile care te citesc sunt multe(mai ales eu care ti-am citit blogul de la inceput si pana in prezent)
Ce surpriza placuta am avut 🙂
Bine ai venit, femeie care ma citeste, si multumesc. Na, pupicul, de la mine, m-ai facut sa zambesc. 🙂
“Desteapta” care te citeste a primit pupicul si-ti multumeste si ea.
mai puiule…tu “suni” cunoscut… Ne stim?
plural de noapte
plural de cuvinte în strângeri secrete
de piele , lovesc fraza simplelor priviri.
plural de îmbrăţişări şi nopţi lungi ,
sunt urme de la un ieri departe…
plural de vise spulberate în spuma cafelei
de adio, mă poartă-n rătăcirea anotimpurilor.
plural de durere
timpul mi-a îmbolnăvit braţele acelor suflete…
plural de sâmbete şi duminici plini,
toate sunt prăfuite de trista-mi poveste…
a fost când simţeam puternic,acum pluralul meu
e singular până la uitare…