Semnal de avarie

on April 17, 2010 in Oglinda

Sunt chioară de somn şi de la regimul ăsta aiurea care include mâncare spre zero, am slăbit. Îmi zicea şoferul instituţiei, ieri, privindu-mă cu drag, că m-am ascuţit ca lupta de clasă.
I-am arătat, recunoscătoare, degetul.

Mi-a rămas un colăcel firav pe burtică şi azi noapte, că tot nu puteam să dorm că încinseseră ăia un bairam pe coridor, am avut un tête à tête cu organismul, dacă tot mă topesc pe picioare, să scap şi de colăcel, zic. Am primit răspuns că no way, colăcelul ăla e de salvare, îl lăsăm acolo.
Nasol.

Azi şi mâinie mai avem de alergat, zi lumină, cu evenimentul Uşi Deschise. Sper să nu mă prăvălesc în leşinare pe aici, că s-a dus dracu demnitatea mea în faţa musafirilor.

Titel s-a apucat iar de citit jurnalul invers. Aşa că, ieri, când io bântuiam prin şcoală şi în biroul meu erau toţi copiii cu care lucrez, a apărut pe monitor un mesaj pe care l-au citit ăi mici cu voce tare, ca să se distreze, neştiind că este adresat lui tanti nona: imi pare bine ca ai gasit pe cineva,sa nu te mai caut niciodata.te pup si sa fii foarte fericita.

Titel e incorigibil, a văzut că în jurnal scriu că sunt îndrăgostită şi a mai văzut şi cuvântul platonic. …O fi crezut că e numele bărbatului care-mi stârnise fluturele sau o fi crezut că platonic înseamnă chel, aşa că a făcut ce ştie el mai bine, n-a înţeles nimic, again.
…Şi pentru a mia oară, de când l-am părăsit definitiv, imi promite că nu mă mai caută.

Atât de aici, din cartierul general, vă pup şi vă iubesc.

22 Responses to “Semnal de avarie”

  1. Geo says:

    O să vă-mpăcați,o să vă certați…adio, dar rămân cu tine!
    Năbădăi adolescentine,ambiții,orgolii. Hai că sunteți frumoși!

    Eu și Costică vrem să mulțumim frumos gazdei sau, mai bine zis frumoasei gazde și altă dată cu plăcere..;)

    Doi ronglezi
    Ne trezirăm, dușarăm și-mbrăcarăm ca la armată să nu pierdem deschiderea. Eu, să par mai trendy, alesei o ținută smart-casual (fu singura pereche de blugi pă care-i aveam in bagaj, o camașă cadrilată și un pulover) și în cinci munute fusei gata. L’ospite alesă o ținută glamour pe care n-am chef, ba nu, refuz s-o descriu. Cum de ce? Uite, d-aia! Când mă trezii din prosteală îl întrebai fără pic de jenă:
    -Domnuu’ Vijelie, scuzați-mi îndrăzneala, Poliția știe cu ce vă ocupați?
    -Vere, I am a business man! Let’s go! și, înainte de a ieși din cameră, indepărtă cu două degete o scamă imaginară de pe umărul drept. Căzui iar în prosteală,definitiv…Pă drum, îl rugai să-mi promită că dacă, prin absurd, îl întreabă careva ceva despre mine, să-i spuie că-s șoferu ‘ sau mai bine, că nu mă cunoaște.
    Ajunserăm rapid în locația cu pricina. Lume muultă, tineret, voioșie, smiles, hugs, badges, decolteuri provocatoare, discursuri încurajatoare, promisiuni, dreams, ups-pupături, cursuri pregătitoare, demonstrații live, vizionari, decoruri de basm, equipment, next generation. Un univers la scară mică pentru tineri talentați și sensibili. Frumos, emoționant, înălțător, unii ar zice doar cool sau mișto, noi nu!
    -Îți plăcu vere, că tu ești suflet sensibil, sau regreți timpul pierdut?
    -Muult de tot! și zâmbi ștrengărește.
    -???
    -Îmi plăcu, bre, thanks, poate vin si anul viitor.
    -Bă Costică, da ce-nvârți tu p-acolo? că-mi fu frică să-ntreb așa, din prima..Ai fr’un job?
    -Pun măsline-n saramură și le export. It’s my business!
    -???
    -Păi, auziși de masline verzi cu lămâie în saramură, măsline verzi cu gogoșar, măsline verzi cu usturoi in saramură, masline verzi cu migdale in saramură? asta-i marfa mea și mai am ulei de măsline extravirgin pentru o dietă foarte apreciată.
    -Și pă la noi când aduci?
    -Când n-o să mai mâncați pizza cu pâine,- glumii măăăi! Răspunsul corect este: I don’t know.

    • Manon says:

      dincolo de bravo, frumos, stai sa ma lamuresc si io: Geo, ai fost la Usi deschise si ai plecat neimbratisat de mine? Raspunde-mi mintenas, ca nu mai am rabdare! (un please timid in paranteze)

  2. Geo says:

    Am să-ncerc să le deschid în luna mai cînd voi trece prin zonă, poate-mi păstrezi o insignă să mă laud la moldoveni. 😉

  3. Unu mic says:

    Geo nici nu stii ce ai pierdut. Dar daca vrei iti pot spune eu:
    – una bucata imbratisare plina de energie din partea Nonei(care este o scumpa) (asta dac-o vindem pe bucati, un rinichi 10000 euro:))
    – una bucata insigna tot de la ea dar probabil din partea universitatii
    – una bucata curs interactiv de scrima
    – mult tineret si cateva interpretari ale unor piese de teatru.
    Experienta a fost unica si foarte placuta, poate cei ce nu ati fost pana acum ajungeti maine, o sa va placa cu siguranta.
    P.S. Daca ajungeti acolo intrebati persoanele din cadrul universitatii de Nona, asta ca sa fiti siguri ca n-o ratati :), nu va faceti griji o stie tot targul este “One Woman Show” pe acolo. 😀

  4. Geo says:

    Nona este NEPREȚUITĂ nu scumpă!
    Accept provocarea!
    Monsieur Petit, en garde!
    (să te vedem cât de atent ai fost la curs)
    🙂 🙂 🙂

  5. Unu mic says:

    En garde SIR, dar sa nu uitam ca este doar o sceneta ce trebuie jucata cu stil :).
    App cum era “Cap, Gat, Flanc” ?

  6. Ruxandra says:

    Azi ai fost la Usile deschise? 😀 Inclusiv la Papusi Marionete, Commedia dell’arte, Atelier coregrafic si Cursul de actorie anul I? Eu m-am uitat de tine si nu te-am vazut 🙂

    • Manon says:

      Am stai la intrare, insa mai bantui si prin scoala, ca intepenesc acolo. Daca vii maine, intreaba de mine si ne intalnim, sa iti dau insigna de prietenie, ok?

  7. Bianca says:

    Tare! Mi-ar place sa va pot adauga in blogroll-ul meu, dar am nevoie de aprobarea dv.As fi foarte fericita daca ati face si dv la fel. 🙂 O zi buna!

  8. Diana says:

    ah ce bine e sa ma intorc acasa la manon, pe blog care e o sufragerie, un foisor, o masa la care se beau cele mai bune cafele! mi-a fost dor dar am o scuza, m-a luat norul de cenusa ca si’asa’s mult prea aproape de sursa 😉 de fapt m-am apucat sa fac treaba spirituala pt mine. Is good to be back. pupici Manon!

  9. evergreen says:

    Face si Titel ce poate…

  10. BonaVox says:

    felicitari, v-au iesit foarte frumos cele 3 zile de .porti deschise. eu una am ramas placut impresionata :*

  11. BonaVox says:

    da , da , da , eu sunt :*

  12. Margeluta says:

    Ce rau imi pare ca nu am putut veni si eu…cu alta ocazie poate…offf…mi-ar fi placut o imbratisare de la tine Nona… 😉

Leave a Reply