Ieri.
Eu: – Deci am cumpărat scule, ca să nu vă mai aud că spuneți “nu dau, nu am, e a mea de acasă”. Uite, am luat șurubelniță electrică. Folosiți-o ca să montați șinele de aluminiu pe trepte, să nu se mai împiedice spectatorii pe întuneric.
Dorel, demn: – Doamnă, eu pun șurubu cu a mea, nu-mi trebuie de aia electrică.
– Dragule, cum vrei, dar e mai rapid așa. (Dorel se conformează, cu un aer de supunere perversă.)
Azi.
Dorel, ferm: -Doamna directoare, îmi trebuie și mie șurubelnița electrică.
– Să ce?
– Să prind câteva șuruburi în piciorul de la panoul ăla, că se prăbușește peste spectatori.
– A. E bine. Dădu hărniceala în tine. Nu s-a prăbușit în trei luni, panoul, că e făcut în zig zag, dar se pregătește acum de cădere.
– Păi nu știți dumneavoastră, dar eu azi, la 8 dimineața, am prins șuruburi la un decor cu șurubelnița mea normală, de mă doare mâna.
Simpatic, Dorel. 😉
haha,da,simpatic dorel,a vrut sa se miste si el mai cu talent,ca-n reclama,de aia ti-a cerut surublenita ! 😀