De-abia aștept să îi strâng în brațe pe ai mei, din Constanța… Am nevoie să îi văd. Sângele apă nu se face.
***
Sunt în tren (mă clatin, deci păstoresc frânturi de gânduri).
Da, am net în tren și da, probabil că până la Constanța voi face, nu 4 ore, cum e tipărit pe bilet, ci chiar 6. …Dacă aveam mașină, cheltuiam orele astea având ca destinație Bulgaria.
De ce au trenurile, la noi, întârzieri?
Explicația este simplă: iarna e prea frig, iar vara se târâie agonic pentru că este, logic, prea cald.
România are o climă unică și perversă, care dilată și contractă șinele cum vrea mușchiul ei, forțând populația să ridice, trist, din umeri, și să plătească biletul majorat, ca o confirmare a unicității acestui fenomen natural. Nicăieri, în lumea asta, iernile nu sunt friguroase, verile toride, iar șinele, de fier…
***
M-am trezit azi dimineață cu sufletul amar și cu dorința de a sugruma o anumită persoană. Mi-am dat un șut în fund, că mi se dezactivase optimismul și îi pierdusem și semnalul. Ce să vezi, ca niciodată, a funcționat, dar numai după ce mi-am promis că voi lua o anume decizie.
***
Am o geantă grea,ca un bolovan, deși excursia va fi scurtă. Nu înțeleg cu ce o tot umplu, de fiecare dată când plec undeva… Oare toate femeile cară după ele bagaj inutil, sau e cazul să mă înscriu în Cartea Recordurilor?
***
Trenul pleacă la ora 14:00, deci, conform tradiției moștenite din partea tatălui, trebuie să fiu în gară cu o oră înainte, deși aveam biletul cumpărat de ieri. O genă din mine, probabil, își amintește de timpurile în care s-a manufacturizat proverbul cine se scoală de dimineață, departe ajunge. Pe atunci erau căruțe, făceai, din București la Constanța, câteva zile, plus că spaima că vei întârzia sau că nu vei ajunge la timp rămâne amprentată timp de șase generații (o inventai io, acum).
***
În gară, evident, puzderie de geamantane, pe cap de muritor de cald. Menționez că afară sunt 60 de grade…
***
N-am înțeles niciodată de ce trebuie să plătești în gară, pentru o apă minerală, triplu…
… Condiția de călător cu trenul te face, automat, excursionist cu bani de cheltuit înainte de a ajunge la destinație?
***
Îmi place gara, e locul în care te întâlnești inopinat cu oameni cunoscuți, ai șanse mai mari să îți vezi vecinii de palier, aici, decât pe holul blocului. Ocazie cu care te liniștești, oamenii ăia trăiesc, nu au fost asasinați și îngropați în grădină.
***
Conform normelor europene, trebuie să începem să ne triem gunoaiele. …Mă refer, azi și acum, la cele care se pun în tomberoane…
Iată de exemplu, coșurile din gară. Sunt împărțite în trei compartimente, iar fiecare dintre acestea este tapetat cu sac negru. Unul e pentru colectarea hârtiei, al doilea pentru sticlele de plastic și al treilea nu mai știu pentru ce, că scrisul nu se vede, s-au stins, peste el, mucurile de țigară.
Am o mică nelămurile, nu știu unde să arunc celofanul de la pachetul de țigări, la compartimentul hârtie, sau la plastic? Mi-e rușine să întreb în jur, dacă aș juca acum într-un film de comedie, l-aș băga în gură și l-aș mesteca. …Deci îl bag în buzunar.
Zece minute mai târziu, își fac apariția doi bronzați care cară după ei un tomberonoi maaare. …În care golesc, la comun, conținutul celor trei saci… Așa se triază toate gunoaiele României: prin amestecare.
***
Este ora 14:00 fix, așa că îmi fac cruce și mă rog la dumnezeu ca trenul să ajungă mai repede pe peron, ca să pot urca. …Ora 14:00 ar fi trebuit să fie ora de plecare…
Părăsim gara cu un sfert de oră întârziere. Nimeni nu comentează. Totul, în România are o logică beton: dacă trenul se formează din gară, e normal să parcurgă, de la depoul din zare, până la peron, o jumătate de oră…
***
Acum stau pe scaun, cu laptopul în poală, e clasa întâi, nu trebuie să am pretenții. Avem și aer condiționat. …Condiționat de un miros pestilent de latrină.
Afară este vară toridă, trenul merge melc cu opriri de mașină la semafor iar eu respir ușor.
Sub toată acreala asta a mea, reală, dealtfel, se ascunde o bucurie enormă la gândul că peste câteva ore o să fiu cu familia…
E bine.
Ținem legătura.
Manon Out (evident).
:* Te pup Nona. M-ai facut sa rad cu lacrimi.
Sa te bucuri cu ai tai! de ai tai! Cu tine, de tine …alaturi de ai tai!
poop
pup si eu!!!!!!!
Hihi, n-am mai mers cu trenul la mare de multa vreme. Stiu ca era oroare, dar rezistam cu stoicism numai cu gandul marii si plajei.
Ma bucur pentru tine 🙂 sper sa fie frumos si sa te umpli de tot binele.
:*
Nu-i aşa că-i fermecătoare atmosfera aia din gară? Toţi oamenii aceia care mişună de colo-colo, care parcă te inspiră să scrii pe loc o istorioară despre ei, să-i faci personaje, să le afli (şi dacă nu, să le inventezi) poveştile de viaţă, să asculţi cu vârful urechilor dialogurile mai mult sau mai puţin interesante, să râzi, să chicoteşti sau să te miri pe seama celor spuse de ei, în sfârşit, să fii acolo, înconjurată de necunoscuţi şi de rotocoale de cuvinte colorate, mici, mari, rotunde, pătrate, naiba ştie cum!
Absolut! Oamenii din gara isi cara povestile pe corp, tarand dupa ei geamantane. Pe vremuri, oamenii din gara erau veseli si zgomotosi, azi, insa, nu…