Am venit, azi, spre locul de muncă, având entuziasmul unei trepte de beton. M-a anchilozat şederea în casă, şi mi-a temperat voioşia faptul că am stârnit, pe aci, prin jurnal, nişte polemici şi tristeţi.
Aşa că updatez cu mâna moale.
***
M-am privit, acum două seri, în oglindă, că uitasem cum arăt. Şi am remarcat că în urma tunderii bretonului, din senin, săptămâna trecută, semăn cu Leonaş.
Nu ştiu cine este Leonaş.
Însă mi-l imaginez slăbuţ, imberb, timid şi peltic, cu alură de emo.
E bine, sunt simpatic.
…Că înainte de a-mi forfeca razant şi părinteşte, moţul, arătam ca fratele cel mare de la Bee Gees.
***
Sâmbătă seara am chemat la mine un băiat, pentru a propti la locul ei uşa de la şifonier, hâţânată. Evitasem zona cu grijă, pentru a nu deveni, din neatenţie, afiş.
Băiatul îmi citise povestea, aşa că a intrat în casă cu un zâmbet complice.
– Ce beleşti, mă, fasolea?
– Păi mă mir şi io, îmi imaginasem că uşa e o magaoaie.
– Bine, puiule, atunci te ocupi tu de ea? …Până scriu eu pe net, că mi se mutară prietenii, din jurnal, pe mes…
– Da, stai liniştită.
…După o jumătate de oră, i-am scurtat suferinţa şi l-am trimis acasă. Uşa era ca un căluţ neîmblânzit, sărea, când din balamaua, de sus, când din aia de la mijloc…
Şi mi-am adus aminte de un fost iubit, pe care l-am denumit codat, pe aci, verişorul, care se tot invită, de ceva timp, la o cafea.
Îl sun şi-i zic: Dacă te invit pe la mine şi îţi dau cafeaua aia, îmi pui şi mie uşa?
– Ţi-o pun!, zice el, sugestiv.
…Nu mi-a pus-o, evident.
Aşadar, să concluzionez: am o stare de spleen, energie minus 5, iar şifonierul mi se deschide pe principiul uşilor glisante ale trenului subteran, în lateral.
Aşa bifez începutul de săptămână.
A naibii usa, datatoare de suferinte fara sfarsit si deschizatoare de drumuri dramatice catre inima Nonei. Aia de “verisoara”, bineinteles!
Ups…. am vorbit urat? 🙁 Sorry!
Onitza, profiti de faptul ca sunt moale ca sa ma prezinti audientei tragica? Iaa vezi, poate scot limba la tine! 😉
Daca viata n-ar fi o tragedie, noi n-am sti cum sa o transformam in comedie 😉 Cele mai tragice ganduri se uita, pentru ca veselia ramane mereu in amintire. Si asa si trebuie, altfel nu putem trai frumos si nu putem invata ce inseamna optimismul. Sarut nasucul!
Mah, v-am invatat sa va dedati la pupici instantanei…
Pup fata.
🙂 Sarutul pe nasuc, de mai sus, era menit sa-ti inspire comedia vietii… si sa ne chemi si pe noi, cand gasesti o gluma buna si vrei sa o impartasesti 😉
Am gasit-o, e aici, si are doua cuvinte: viata mea.
Atunci lasa-ne sa radem cand e timpul de asa ceva si cearta-ne cand mai intrecem masura 🙂 In rest…. totul va fi bine 😉
Da, sa traiti!
Ușa, până la urmă, e la locul ei? 🙂
Da, dragule, sprijinita bine de sifonier, cum spuneam…Daca vreau sa o deschid, e simplu, o iau in brate si o dau intr-o parte. Singură.
macar i-ai dat cafea?
Da, iubita. Si ciorbica. A papat tot.
Si s-a lins pe bot. 😉
Nu ar trebui sa va plangeti de usa, nu multi au sansa de a avea un dulap decapotabil.
Toti avem mici probleme, ca si mine cu parintii intr-un magazin cautand salteaua perfecta pentru noul meu pat(pe care nu il am inca) :)) Am schimbat salteaua de vreo trei ori, pana sa ne hotaram pe care o luam. 🙂
Tata se multumeste tare greu… si nici salteaua nu e usor de manuit 😛 poate ca nu e chiar atat de grea cat usa dulapului dumneavoastra.
Mult noroc cu usa aceea! 😀
Pey asa se incepe saptamana! Cu haos, tanjire dupa weekend, peripetii si tot felul de probleme si problemute! Altfel, nu ar mai fi luni, nu ar mai avea niciun farmec. Ca melodia…it’s just another manic monday 🙂
Ufff eu nu mai inteleg nimic, ti-a pus-o, esti molesita la inceput de saptamana dar USA tot nu este la locul ei…..deci da, viata bate filmul.
App bianca daca inca nu ti-ai cumparat pat te pot ajuta eu sa-ti fac unul pe comanda printre altele am si un atelier de mobila.
P.S. Eu te am intrebat daca ai nevoie de ajutor iar tu ai zis citez “sunt fata de mester ma descurc” :)))))
Te pup esti o dulce.
Al mic, NU mi-a pus-o, sa citim corect, da?
Nu multumesc, domnule “unu mic”, are tata niste cunostinte la o tamplarie aproape de noi :)) multumesc oricum!
Un inceput de saptamana fantastic!…. :))))))) Cu usa dulapului stau bine, doar o unghie mi s-a rupt… :)))
Mai baieti profitati de usa asta sa ii faceti o vizita lui Manon… Stiu eu ca la ea se gaseste cea mai buna cafea, indulcita cu toate povestile pe care nu are timp sa le treaca la jurnal. Mai mai ca m’as duce eu cu surubelnitele mele, dar sunt cam in alta tara. Haideti, puneti o usa? :)))
Mah, v-am smintit pe toti? A dracu de usa, o pun la licitatie! Cine se baga?
Hihi!! Eu dau o bomboana mentolata + cateva fire de lacramioare 🙂
boon.
Eu dau regatul plus un cal :d.
Sa dam, totusi, din ce avem. …Zic. 😉
Leonas era iubitul Lulutei din “Chirita in provincie”.Iar Luluta era nepoata saraca a Chiritei.Iar omul nu era nici imberb,nici pitic emo,din moment ce a reusit s-o determine pe talamba de Chirita sa-i acorde mana nepoata-sii,prin mici santaje imprumutate,ce-i drept,de pe la Moliere si Beaumarchais.Faptul ca numele suna ridicol are legatura cu moda onomastica din secolul al 19-lea.
Stie mami de leonasu ala.
Iar tu, adorabila, ca de obicei. 🙂