Deci decupam o inimioară roșie, în gând, ca s-o lipesc pe un bilet imaginar.
Doar că îmi tremura imaginea, din cauza gândurilor alandala. N-am sharf-ul bun, de vreo trei zile.
Așa.
I-am ciuntit inimii, ah, partea din dreapta-sus, pe urmă – ca să cică o îndrept- am tăiat prea mult și din stânga.
Am stricat forma aia de două semne de întrebare puse față la față. 
Arată ca un ștuț.
Lasă.
Bine că nu e februarie, paișpe.
…Căci dacă-aș fi lipit-o așa, pe bilețel, jos aș fi scris (cum altfel decât) evidentul:
I love you from the bottom of my spleen.
asta e… geniala! :))))))
daca zice grinu meu, e sfant! 🙂
haha… I love you from the bottom of my liver – stii cand te apuci sa bei de la depresii. Te puuuuuuuuup!
Auzi, chiar mă gândeam cum arată două semne de întrebare puse faţă în faţă. “Mă iubeşti?”.”Da’ tu?”… sau… “Oare mă iubeşte?”.”Oare ştie că o iubesc?”…
Într-o bună zi vine, întâmplat din întâmplare pe acolo, un Cupidon, cu foarfeca în mână, în loc de faimosul lui arc cu săgeţi… şi ciunteşte puţin din incertitudine. Taie un colţ de nedumerire din partea dreaptă-sus, şi apoi un fragment de neîncredere din partea stângă, ca să îndrepte, pare-se, că tăiase prea mult de dincolo…
Şi se dă puţin în spate, să-şi admire opera.
În faţa ochilor săi, două semne de exclamare, îşi îmbrăţişau regăsirea.
Morala: “Smile with your liver, Liz.” ( Eat, pray, love, Elizabeth Gilbert).
Cause your spleen already knows how to deal with sweets. But the liver does not. 🙂
Recomandare bibliografică: Povestea din satul Arafa .
Hint: Procesul de nivelare a incertitudinilor este semnificat de hăcuirea poverilor purtate în spate de cele două semne de întrebare.
Care nu sunt altceva decât două exclamaţii care s-au îndoit de realitatea din faţa lor. Deh, ochiu’ închis dragostea nu-l taie, vorba Cupidonului.
Jurnalul asta ma ajuta mult, pe langa faptul ca pun aici povara si o recitesc la infinit, ca sa scap de ea.
Ma ajuta mult, spuneam. Imi deschide si mie mintea.
Pentru ca eu scriu ceva, iar fiecare dintre voi vede, printre litere, lucruri surprinzatoare.
Uneori, cand raspundeti, e o prelungire a ceea ce voiam sa spun.
Alteori, e cu totul altceva.
Nu ma mai surprinde de ceva vreme ca oamenii care imi citesc jurnalul sunt speciali.
Si uneori imi e mai drag sa va citesc pe voi, decat sa scriu.
Multumesc pentru ultimul comentariu.Mi-a luat cu mana durerile,stresul,supararea din ultime
le doua saptamani
Love the text!
Ce pacat ca nu e februarie, paispe. Ar fi ziua mea 🙂 Dar imi vin in minte toate acele inimi, peste tot, oriunde te uiti… si-mi vine sa ma ascund la 3 metri sub pamant. Offf… asa tampita e viata, uneori!
[…] -> Sufletul adevăr decupează. never, you […]
Inima- “două semne de întrebare puse față la față.”
Nu m-as fi gandit nicicand la aceasta metafora…
[…] Inima adevăr decupează. e criză de […]