M-a trezit c-un ghiont, azi dimineață, un frigulete de ăla, iernatic… Bântuia prin cameră, niznai, cică…
Am dat să-l afurisesc, dar mi-au înghețat gândurile în drum spre duș; deci am uitat ce voiam să zic, de dârdâială.
Am privit prin geam, afară. Cerul, complice. …Complice-frigului. Deșiraaat, ca un pufuleț murdar de tină.
Soarele, pitit și supărat. Neprietenos.
Frate, e toamnă, dar ia-mă încet, giz, bombăn eu cu ochii în fierbințeala cafelei.
Am ajuns la școală cu sufletul gol și gri. Mi se transferase toamna în sistem, așa că la prânz i-am spus Irinei că plec acasa, că am ceva de plâns puțin.
Trebuie să mă, ah, ajustez la noul anotimp.
Ba nu.
Nu vreau.
Mâine mă îmbrac în roșu, ca să acopăr griul, și o să zâmbesc zgribuliților, pe stradă.
C-așa vrea mușchii mei de luptătoare!!!
(Și-am scris aici, ca să îmi fac coraj).