M-a trezit c-un ghiont, azi dimineață, un frigulete de ăla, iernatic… Bântuia prin cameră, niznai, cică…
Am dat să-l afurisesc, dar mi-au înghețat gândurile în drum spre duș; deci am uitat ce voiam să zic, de dârdâială.
Am privit prin geam, afară. Cerul, complice. …Complice-frigului. Deșiraaat, ca un pufuleț murdar de tină.
Soarele, pitit și supărat. Neprietenos.
Frate, e toamnă, dar ia-mă încet, giz, bombăn eu cu ochii în fierbințeala cafelei.
Am ajuns la școală cu sufletul gol și gri. Mi se transferase toamna în sistem, așa că la prânz i-am spus Irinei că plec acasa, că am ceva de plâns puțin.
Trebuie să mă, ah, ajustez la noul anotimp.
Ba nu.
Nu vreau.
Mâine mă îmbrac în roșu, ca să acopăr griul, și o să zâmbesc zgribuliților, pe stradă.
C-așa vrea mușchii mei de luptătoare!!!
(Și-am scris aici, ca să îmi fac coraj).
da da!! rosu!
…sa nu uiti de lumina din ochisori, ca aia ne bucura cel mai tare! te adorez! 😉
Pune rosu mami peste gri si coloreaza zambete in juru-ti..apoi vin ca un bumerang si apare si zambetul cel frumos de mami…Are dreptate Irina..lumina din ochi!Hup!
Drago, nu te impotrivi sistemului tomnatic 🙂 E misto si asta… nu? Ne dam pe ceaiuri si tigari zgribulite. Ai grija ta Nonetteeeel frumos ce esti!
Gri cu roşu, ah, o alăturare de culori atât de perfectă…S-ar putea să vie primăvara mâine prin Bucureşti, am să mă uit la meteo. 🙂 E posibil totuşi să vină doar pe unele străzi, pe unde a ajuns căldură de zâmbet şi roşu de inimă aprinsă, după ce se mai ridică ceaţa de pe suflete.
Acu sper să nu apară ghioceii, că n-am mărţişor pregătit.
Pup, toată.