– Nu pot să mă înscriu la Master!!!
– De cee?
– Trebuie să am copie legalizată după certificatul de naștere. Și n-o am.
– Păi nu știai ce acte îți trebuie?
– Ba da. Dar eu am adus o copie, când am intrat în școală, acum trei ani. M-am gândit că pot să o iau de la secretariat și s-o folosesc din nou.
– Puiule, aceste cuvinte mă doare. Pasul logic era să întrebi dacă o poți lua de la școală pe aia veche, nu să aștepți până în ceasul al doișpelea. Fugi în provincie și fă alta. Sau să-ți trimită de acolo.
– Nu e nimeni acolo. Ai mei sunt plecați în străinătate.
– Care va să zică, nu se egzistă copie, nu te poți înscrie. Știi de ce? Pentru că nu-ți pasă îndeajuns de mult.
Eh. O să se rezolve.
Dar simt, așa, brusc, cum onoarea lui de student talentat pălește grav în fața ochilor mei severi – care, mari cum sunt ei, găsesc justificări zăbăucilor numai când au un motiv pertinent.
Deci, care va să zică, să reținem: dacă nu egzistă interes pentru persoana proprie, rămânem cu onoarea nereperată.
Țal!
