Moartea, în publicitate…

on August 11, 2004 in Publicitate

 … Sunt om, şi nimic din ce e omenesc nu-mi este străin… WRONG!… Îmi este străină starea de mort, căci nu am ajuns, încă, la ea……De aceea simt un vag fior pe coloană, şi nu în glanda salivară, la vederea unor spoturi cule şi trendy pe tema fascinantă a decesului, dar, mai ales pe tema vieţii de după

Am un noduleţ pe trei reclame:
-în prima, o tomată este asasinată în direct, fapt care, în loc să mă amuze (asta era ideea), mă surprinde neplăcut;
-în a doua reclamă, o femeie superbă este deja moartă, şi se consolează în cer cu brânză pe pâine;
-a treia reclama s-a scos de pe posturi, în ea un cocoş face publicitate la o fermă – abator de păsări…
Are imagine bună reclama despre tomata vorbitoare, care-şi povesteşte viaţa, neştiind ce o aşteaptă. La un moment dat, buuum!, un ciocan o trimite în lumea de dincolo, căci ea, murind, nu putrezeşte, ci se transformă în ketchup… … Io, privitor, mă umezesc la ochi… ce brutalitate!

… Mărturisesc, am o oarecare jenă când întind mâna să cumpăr brânză Philadelphia, căci domniţa decedată prea devreme, ajunsă înger, ne spune clar că brânza aia are legătură cu al nouălea cer… Înţeleg că ideea este de gust “dumnezeiesc”, însă mie îmi transmite doar o milă faţă de biata îngeraşă…
Mai bine cumpăr Almette, că şi aia se desfăşoară într-un rai verde, dar, măcar, l-au poziţionat pe pământ, nu în cer, deci e pentru cei vii.

… Era, acum ceva vreme, la teve, o reclamă la o fermă de pui. Ca un desen animat… Un cocoşel, făcea reclamă la ferma aia… adică, un fel de cumpăraţi puii de la ferma noastră, omorâţi, beliţi de pene şi împachetaţi frumos… Era aşa de… neprivit vioiciunea cocoşelului…de absolut fiecare dată când priveam spotul, automat mi se făcea milă şi găseam foarte nepotrivită ideea. Fără să vreau, mă gândeam la centrele de concentrare naziste… Cum ar fi fost, să apară  într-un clip de prezentare, vreo două sute de oameni şi să zică: “S-a deschis o secţie nouă!”?

Pe de altă parte, problema e, clar, la mine, uite, de ce nu m-a crispat reclama cu porcul albastru, obrăznicuţ? Sau asta nouă, în care doi oameni aleargă după două orătănii din bătătură, care vor fi deposedate de ficaţi în curând?

Leave a Reply