Jurnalul lui Manon.

Există un snop de “vedete” invitate pretutindeni. O asemenea vedetă, culă şi în top, este nea Beni. Aka (sau fost) Benone Sinulescu… Deşi şi-a schimbat numele în nik de pepene, personajul păstrează cu sfinţenie aura sinulească… Urât ca dracu’, cu o mimică ce ar băga în abis şi un piranhia, nea Beni insistă să se dea cul şi dezinvolt, făcând paradă de chelia strălucitoare mai ceva ca de fosta perucă, cu acelaşi aer libidin.
Nu l-am plăcut niciodată, însă acum, fiind obligată să îl văd indiferent pe ce post mă arunc la fugă, îmi stârneşte neşte resentimente care mă fac să semăn cu căţeaua pufi din faţa blocului, aia care sare la picior din senin.

… Urmând o logică firească, anume că, dacă e invitat, înseamnă că e şi plăcut de popor, mă văd, pentru a nu ştiu câta oară, în ipostaza în care eu sunt un freak, iar restul oamenilor, normali.

E trist. Fostul cântăreţ de muzică populară arata şi se comportă ca un măscărici, de teamă că iese din atenţia publicului.
… Sărmanul. Sărmana vedeta bogată…
Este de neprivit…De la eşarfa de veci şi lacrimile nepotolite ale lui Florin Piersic, nu am mai întâlnit aşa un penibil trist…

Ăştia din ziarul Libertatea au secţiunea aia celebră, Faţă de la pagina 5, care a făcut multe vedete, şi anume: pe aia de la meteo, cu faţa de bidon şi kur bun, de moldova.

Trec peste ruşinea pe care au avut-o, poate, anumite mame, văzând pagina 5, pentru a remarca obiectul siderării mele, care mă face să cumpăr ziarul ăsta şi să-l răsfoiesc urgent doua file: obiectul fascinaţiei nu este mamela expusă, sau buca fetei, ci… decorul din spate.
Ei bine, decorul fetei de la pagina 5 face toţi banii (patru mii lei), pentru că îţi arată, în contrast sau în completare cu frivolitatea poziţiei seminudului, o tragică realitate… A unei Românii cu carpeta pe pereţi şi bibelouri chicioase în vitrină.

Disperate de viaţa din care nici nu au muşcat bine, diverse fătuci cu minte galinacee trimit poze cu ele dezbrăcate, în decorul sinistru al turcismului mioritic.

Privesc amar bucile dezvelite în “camera a bună” de la ţara, şi pun pariu cu mine însămi că data viitoare decorul va fi la fel.

… Azi am luat, iar, ziarul, şi m-am bulucit la poză. Era o schimbare: o jumătate de carpeta era acoperită de un fel de cearceaf de mătase, cum am văzut io pus pe un coşciug odată, iar în faţa, fata în patru labe, zâmbind lat la pozar.

… Acest derizoriu îmi zbârleşte pielea.
Aceasta promiscuitate perena îmi îngroapă optimismul…

E adevărat că adolescenţii de azi nu mai sunt cei de ieri, însă unde dracu’ au dispărut părinţii din totdeauna?