Citesc, cu tensiunea crescută subit, ştirea-bombă a zilei: Morţii romani, în loc să putrezească, se mumifica, din cauza alimentaţiei de om sărac, bogate în “E”-uri.
… O veche tradiţie românească, ce ţine de rit şi de economia spaţiului, a stabilit ca mortul trebuie dezgropat, la şapte ani de la înmormântare. I se face o slujbă, se aduna biata rămăşiţa cu respect într-un sac, şi este depus tot acolo, într-un colţ de mormânt, pentru a face loc următorului din neam.
… Ştirea pe care am citit-o astăzi mi-a zdrobit şi ultimul puseu de optimism, căci mă afectează direct şi personal.
… După ce că nu am casă în viaţa asta, din cauză că tatăl meu, de fraier, a lăsat-o unor rude de la ţara, mă trezesc acum că nu o să mai am nici loc în mormânt, din cauză că tatăl meu, de sărac, s-a îndopat cu “E”- uri.
Am o singură şansă: să arunc virtutea la coş şi să mă mărit, de-a dracu’, cu un bogătaş bătrân, pentru a asigura, astfel:
1. Casă pentru copii mei şi
2. Un loc de veci gol, căci, hrănindu-mă sănătos, nu voi mai ocupă locu’ degeaba, căci nu mă voi transforma în mumie… Cel mult într-o fantomă răzbunătoare care o să-l hărţuiască cu cleştele la ouă pe strigoiul Năstase.
