Da, sunt absolut fascinată de reclamele la pasta de dinţi!…
Oameni veseli, medici grijulii, binevoitori, copii zâmbitori, glumiţe…
Gata, nu mai visez la paradisul cu iarbă verde, de care vorbesc bătrânii credincioşi, eu visez la paradisul oferit de reclamele la pasta de dinţi!…
Câtă armonie, cum mergi tu, om normal, la piaţă, să-ţi cumperi o varză, şi cum te aşază pe scaunul de dentist, ad-hoc, şi cum ţi se explică cele opt probleme de dinţi…
Cum mi se umplu ochii de lacrimi, când îl văd pe acel tătic ce mimează o durere dentară, dar de fapt el, nu?, glumeşte cu copilul, iar copilul dă buzna, bucuros, în cabinetul dentistului…
Ce armonie deplină la spălat, seara, ce de zâmbete albe, ce înălţător “să scăpăm lumea de carii” la unison, ce surprindere să vezi că, trecând printr-un loc public, un magazin, ceva, pac!, ţi s-a făcut o poză direct pe dinte şi ţi se explică, înainte de a fi prea târziu, că ai fisuri invizibile şi că pasta de dinţi cea minunată conţine minerale care acoperă fisurile, astfel ca tu, şi cel de lângă tine, şi toată lumea, tot globul, să trăiască în veselie, zâmbet şi armonie!… Aah!
… Fermecător fără rezerve, nu, acest Big Brother care te urmăreşte şi te prinde, când nu te aştepţi, cu problema pe dinte!?
…Şi uite aşa aş fi trăit eu într-un dulce zbor fantastic, dacă o întrebare nu mi-ar fi încolţit, păcătoasă, în spatele dinţilor, pe limbă, aruncându-mă din braţele fascinaţiei, în tenebrele spaimei: Dacă, să zicem, eu nu am micro fisuri pe dinţi de acoperit, ce umplu ele, mineralele înglobate generos în pastă? Se aşază peste dinţi, gen tartru?…
Nu de alta, dar fascinaţia mea, ia vezi, cedează mintenaş în faţa eternei spaime de polizor!
