Am o stare de suspendare şi de freedom, ca musca în pânza de păianjen, şi mi-am dat seama de asta privind în ochii fetiţei de ieri, care îmi citeşte jurnalul şi mă admiră degeaba. Ea se aştepta să întâlnească un licurici, şi a găsit manonul în nirvană.
Aţi văzut la televizor ultima găselniţă a acrobaţilor? Se atârnă de o panglică, cu trupul ca un elastic, şi fac tot felul de drăcovenii pe acolo, se împletesc în propria persoană, mimează prăbuşirea…frumos.
Cam aşa sunt eu, acum, ruptă de real şi cocoţată la înălţimea de care am oroare, încercând un balet drastic, să nu vă pierd, însă pândită din umbră de ceea ce evit constant cam din perioada în care m-a îngenunchiat experienţa cu familia de paraziţi: anualul proces de conştiinţă, cu tot soborul de măciuci –ce am făcut până acum, ce am de gând să fac şi înnodătorul ce vreau eu de la mine…
M-am aşezat aseară în pat, sătulă de Discovery, şi am citit, la lumina lămpiţei, Dilema Veche. Nu înţeleg aproape nimic din textele alea atât de înţelepte încât uiţi ce dracu tratează, de la rândul 2 încolo…
Un articol, însă, mi-a atras atenţia, era un reportaj despre oamenii străzii din Bucureşti. Unii dintre ei, intelectuali, au ajuns în stradă din motive independente de voinţa lor, alţii caută boemia…Însă aproape toţi au speranţa că mâine va fi mai bine şi că vor scăpa. …Dar mâinele aduce acelaşi ieri, până când cotidianul îngroapă în nisip speranţa, iar statutul de om al străzii devine firesc şi stare de fapt perenă.
Mi-am ridicat privirea şi am proptit-o în uşa de la şifonier, care, în poziţia ei câş, părea sarcastică şi dădea camerei un aer neglijent. …Dacă voi ajunge şi eu la… adăpost?
Nu e nevoie decât de o pală de vânt, căci sufletul mi-e, deja, homeless.
Aşa e, azi, Manon. Se uită-n jos la ea şi nu vrea să coboare.
Si daca vrei sa revii pe pamant, suntem noi acolo, sa te prindem. Cine are prieteni adevarati, nu va fi niciodata homeless.
scumpa lu mami…
are dreptate onitza. nu te lasa nimani sa te duci la adapost nici sa vrei! :*
Stii k noi te iubim,nu?Nu trebuie sa iti spunem tot timpul:D
M-a incurajat cineva, spunandu-mi ca sunt blue din cauza bioritmului. Nu e un capat de tara, si nu vreau, nici sa va intristez pe voi, nici sa ma cenzurez, atunci cand imi vine sa imi pun naduful aici.
Ca-mi trece, pana maine, cand gasesc eu de ce sa ma impiedic. 😉
Deci, eu am câteva remedii. Adică, la mine merg. :))
Primo: scriu.
Doi: Travel Channel.
Trei: History Channel.
Trei jumate: Boomerang.
Quatro fără un sfert: Ceva filme, comedii ori desene, în speţă.
Faivhai: Metale.
De la şase încolo: mai am, mai am… :))
Ordinea e schimbătoare precum stările-ne. 🙂
Hai, sănătate, fericire şi iubire!
Da, stiu, tot cam pe alea le folosesc si eu, dragule, numai ca ma blocai in suspendarea ma-sii, si-mi ramase butonu pe stand by, de aia sunt usor panicata.
…Iar toate sunt ornate cu un presentiment de ALA, tremurator…
Dar ete, parca prinsei un pic de curaj acum, multumescu-ti, Doamne, pentru inventia cu internetul, si pentru prietenii din eter…
Te pup, nelinistit fericit!
Nona tu pedaleaza in continuare, fa ce stii mai bine tu ce crezi ca noi nu avem zile proaste sau ganduri negre ori alte chestii dubioase. Uite eu spre ex, am aceeasi stare de ratacire ca si tine si aceleasi ganduri imi cutreiera mintea deoarece sunt in perioada de preaviz si apoi….
“Oare ce-o sa fac de aici incolo, ce va fi in continuare, oare ce urmeaza” sunt intrebari pe care tot omul le rumega in launtrul sau.
Numa ca mie imi vine in cap (de fiecare data cand sunt eu sau prietenii mei in situatia asta) melodia:
Don’t worry be happy
In every life we have some trouble,
When you worry you make it double
Don’t worry, beee happy
Te pupa mami direct in frunte!
Esti in preaviz? Si dupa, unde te duci? Ai unde? Da-ne amanunte.
Ehe, mi-ar fi placut mie sa fiu in preaviz cerut de mine :).
Din pacate firma la care lucrez sau mai bine zis la care am lucrat se pregateste sa-si inchida activitatea. Oricum sunt printre ultimi care au parasit barca ceea ce inseamna ca am fost bun de m-au pastrat pana pe ultima suta de metrii. De dus deocamdata nu am unde sa ma duc, dar imi caut.
I try not to worry ‘cuz i make it double. 😀
That’s the spirit!
uhhh… dacă n-o să te deranjeze să te laşi adoptată prin provincii, mai am o cameră liberă pentru orice eventualitate pe-aici, pe la mine pe-acasă.
e ca la concerte: poţi să te-arunci în publicul ăsta mare, n-o să te lase să cazi.
mai complicat e cu inima, dar cel puţin cu o vorba bună putem să-ncercăm să-i construim măcar o casă din carton 🙂
voi aveti idee de cum vi se asterne sufletul in ceea ce scrieti? …
hug.
@Andreea are you talking to me? ‘cuz i’m a he not a she 😀
Lool!
Homeless nu ramai tu Nona..ca uite cati suntem aici sa te primim cu bratele deschise…
Te pup pe sufletelul tau, sirag de perle.
Un om cu atatia prieteni, nu are cum sa fie homeless.
Nu uita, de azi ai un cititor in plus.
De maine, poate, un prieten.
Te avertizez ca nu prea am incredere in oameni..
Si ca ieri aveam o stare cam ca a ta..
Asa ca stiu exact ce simti..
Cu bine,
Mia.
Bine ai venit, Mia!
Imi placi.
Si tu mie.
O sa-ti dezvalui un secret.
N-am venit singura, te-a recomandat un “prieten”.
O fi de bine..
E de bine. Da-i si pui pupicul, de la mine, si multumirile, in plic, pe sub masa, c-o sa ne banuiasca lumea de complicitate degeaba…:-)
I l-am dat azi.
Mi-a zis sa-ti transmit niste urari din partea lui Costica, cica de la regiment.
Nu l-am bagat in seama. O fi de la soare..
Iuhuuu!!!!!!!!!!!!!!
O fi astenia de primavara.(Din pricina zodiei,sunt mai pragmatica.)
Citesc Dilemele vechi cam din doua in trei din cauza pretului,dar imi place mult cum sunt scrise cele mai multe articole.Merita sa lasi Discovery pentru ele fiindca tv-ul iti ofera sansa reluarilor.
Si nu,n-o sa ramai homeless.Doar pentru ca ti-o confirma atatea suflete cu care te gasesti in rezonanta.
Eu am nimerit dilema pe care am pandit-o doar pentru “Dictatorul”, filmul meu de suflet…
Pe toate paginile, subiectul zilei, Teoria Conspiratiei, la infinit…O iau si maine, sa vad schimbarea…