Am făcut, azi dimineaţă, o vizită la un hipermarket, că femeile cumpără, când sunt blue.
Ca de obicei, am umplut o ditamai sacoşa, că aşa fac de fiecare dată când nu mă cară cineva cu maşina. Iau prea multe.
Când mă cară, iau două flinticuri.
Fetele de la ghişeu sunt drăguţe şi mă iubesc. Mă ţin minte de la prima vizită, căci sufăr de sindromul împrietenirii spontane.
Iau sacoşa grea în mână, ca să am cu ce să-mi tai, pe drum, circulaţia sanguină din degete, şi vreau să ies…
…Moment în care senzorul de la intrare, de care mi-e frică mie, cinstita, şi nu ştiu de ce dar iată că aflu acum, declanşează alarma de hoţie.
Sirena bipăie asurzitor în toată hala, astfel că în acel moment devin cunoscută şi tuturor clienţilor care stau la rând şi mă privesc, deodată, cu ochi mijiţi reprobator.
Eu încremenesc, roşie în obraji, şi mă întorc împleticit la casa de marcat:
Ce-mi băgaşi în pungă, puiule, de mă făcuşi infractoare?
Staţi liniştită, doamnă, (mă asigură fata, dintr-o privire, că nu mă crede manglitoare) nu am trecut prin aparat ciorăpeii. Gata.
Iau iar sacoşa şi dau să trec.
Se declanşează iar, alarma.
Mă întorc, cu o faţă pe care nu o ştiu, dar o văd oglindită în simpatia spontană a clienţilor îmbunaţi, şi pun, iar, sacoşa, în braţele fetei: Iubita mea, răstoarn-o până nu mor de inimă, şi vezi ce piuie. Nu-mi prelungi coşmarul, te roagă mami, da? Poate că nu-mi trecuşi prin aparat puii de andive, ia tot la mână şi vezi…
Cumpărătorii, români ca şi mine, îmi zâmbesc complice, dracu ştie de ce, că eu aş intra în pământ, şi se uită şi ei, curios scormonitori, la conţinutul sacoşei, pe care nu l-aş fi vrut publicat, mai ales din cauza tamponelelor…
Gata, îmi zice vânzătoarea, cred că nu trecusem prin aparat bananele…
Iau sacoşa în mână, uşor cocoşată de multele perechi de ochi care îmi atârnă-n ceafă şi…i-o pun în braţe agentului de ordine, care venise cu nasul ascuţit să constate infracţiunea. Trece-o dumneata în tărâmul de dincolo de uşi, că pe mine mă lasă picioarele, dacă şi a treia oară…Poate ai mai mult noroc.
Şocat şi ţeapăn, dar impresionat, nenea în uniformă poartă demn spre ieşire corpul delict, urmărit de toată suflarea magazinului, în timp ce eu rămân blocată cu privirea pe cătuşele zornăitoare, care-i atârnă organului, la spate.
Sirena nu se declanşează, şi toată lumea murmură a bucurie.
Se face schimbul la vedere: mi se dă sacoşa, eu dau bună ziua tuturor, şi ies.
…Transpirată fleaşcă, cu pulsul accelerat.
Şi mă gândesc cu bucurie că e bine să fii simpatică, ai de câştigat în ţara în care nu se acordă, aproape niciodată, prezumţia de nevinovăţie.
: )) gata, m-ai cucerit mai draga nona!
A durat cam mult, sper sa nu te pierd, diana. Bine ai venit!
Hahaha, ar fi fost interesant ca dupa agentul de ordine sa iesi si tu, fara sacosa, si sa se declanseze iar sirena =))))))))
La cum mi se imtampla mie chestiile, da, ar fi fost ceva. Dar sa nu uitam, totusi, ca sirena aia nu e ca noi, ea suna doar cand trebuie. 😉
am patit-o si eu, dar nu m-am rusinat. m-am uitat urat la casiera… si a venit repede repejor bodysmecherul care zici ca e patron asa se comporta.
s-a uitat de sus la mine (era si inalt, nu zic…) si i-am aratat punga cu bonul.
i-am zambit gales, am batut din gene si am plecat
😀 pup simpatica
P.s. te-am cautat azi pe la tine pe la birou. am avut pauze luuuungi.
mai vino si maine, am ceva pentru tine.
Tu cand nu esti depresiva, esti tare simpatica. 🙂
Ce viata palpitanta duci si tu, asta mi aduce aminte o o intamplare ciudata de-a mea.
Intr-o zi cand m-am simtit in bani am mers prin magazine sa-mi cumpar ceas, cand am terminat de uitat eu prin magazine zic eu “ia sa vad cat este ceasul cred ca am zabovit ceva pe aici” si ghici ce ?
Surpriza, ceasul meu de la mana nu mai functionaaaa.
Deci nu esti singura:)) sa nu-ti faci griji.
Sper ca ai dus ceasul inapoi, nu ai plecat cu el defect…
Nuuuuu, ceasul meu cel vechi a simtit ca vreau sa-l schimb si a refuzat sa mai mearga :)), ehe mi ar fi placut mie sa mai dau o raita prin Londra sa-l pot schimba 😀
mi-ai adus aminte de ceva similar, cu masina mea de spalat…
nu, nu, efectul nona pare sa fie ireversibil, daca intuiesc eu bine; plus ca eu is statornica 🙂
vise din alea comice, dupa care sa te trezesti dimineata chicotind chiar daca nu-ti amintesti exact de ce, asaaa iti doresc!!!
Foarte tare! Doar mie si Irinei cred ca ni se mai putea intampla asta! :)) mi te si imaginez inrosindu-te incet-incet….
Andreea, m/am inrosit instant, si m/as fi introdus in pamant urgent, cand se declansaza alarma aia, toata lumea e curioasa sa vada hotul, ca sa aiba ce povesti, seara, acasa…iti dai seama…noroc ca luasem cu mine simtul umorului si am imbunat auditoriul, plus ca nu eram la furat…;-)
:))) ce dragut!
Ieri erai prea supărată și ne-am abținut, azi, în schimb…om vedea..
Costică, înainte de afacerea cu măsline, făcu ceva cursuri dă merketing, dă-l instrui ăia cum să vândă frigiderele la eschimoși , castraveții la grădinar și alte alea. Să duse la un interviu după absolvire, că știa bine limba lu’ Berlusconi, îi plăcu unui patron de supermarket dă el că era mai dezghețat și vorbea repede, dă n-aveai timp prea mult dă gândire, și-l angajă.
La sfârșitu’ primei zile dă muncă îl întrebă șefu’, câți clienți avu și Costică, mândru zisă: UNU!
Păi veni unu’ și-i vândui un cârlig mic de undiță, apoi îi propusăi și unu’ mediu, apoi unu’ mare și în final o lansetă, le luă pă toate.
A intrat clientul doar pentr-un cârlig mic de undiță? întrebă șefu’ mirat.
Nuuu, veni să cumpere tampoane pentru nevastă-sa și-i zisei că dacă tot ie uikendul ratat, îi mai nimerit să meargă la pescuit și mai luă și șalupa din fibră de sticlă cu motor cu tot, plus jeep-anul păntru tractare.
LOOOOOL!!!!!!!!!!!!!!!!
Geo, maica, te-am virusat cu Costica!!
Strange-le undeva, da, le pui bine, in ordine, si facem profiluţ lui Costi si il urcam in jurnal.
Apropo, Geo, tu ai blog?
Bă, Costică,
Dacă-i zic că am, imi cere și mă dau de gol, dacă-i zic că nu, zice că nu-s gospodar…
– Am, da-numa’ oleacă pă fund !
Lol! Deci ai? Daca ai, prezinta-l la raport, sa il urcam in lista!
Haha, mi s`a plimbat in cap un scurt-metraj pe parcursul lecturii 😀 Apropos, sindromul imprietenirii spontane ar trebui sa se ia mai usor !
Se ia usor, dar trebuie sa ai suruburile lasate mai putin strans, ca daca nu, nu se ia. 🙂
[…] mi s-a întâmplat ceva ciudat, care m-a pus pe gânduri. Cred că cel de sus, după experienţa cu supermarketul, vrea să ajung, cu orice preţ, pe mâna organului de ordine care face economie la respect. Are […]
Ce simpatica ai fost! Ador cum transformi tu o intamplare banala in adevarata literatura cu umor! 😉
sarumana.:-)
[…] Zgomot rușinos nici de mișto nu-mi arde […]