Din când în când, îmi poposește, în jurnal, câte un suflet nou și altfel.
E ca un fluture multicolor, nu știu de ce-l percep așa.
Poate că a ajuns în out.ro din greșeală, însă îl văd cum uită să mai plece.
Trec ore bune, iar el, sufletul acela, citește cu răbdare jurnalul… articol după articol, pagină cu pagină… Ca pe o carte.
Și, uneori, citesc și eu cu el.
Și mă întreb dacă îl doare ceva.
Sau dacă este singur.
Trist.
Al nimănui.
Ca mine.
Și mă simt vinovată că nu scriu haios mai des.
Și-aș vrea să mă salute, ca să-i pot zâmbi, măcar.
🙂 si apoi fluturasii raman…nu vezi ca de unii ca mine nu mai scapi 🙂 eu nu te citesc pentru ca scrii haios, trist…ci pentru ca inexplicabil ma regasesc, mereu in ceea ce postezi…si m-am atasat…de tine si de sufletul tau frumos…
stiu, fluturas. sunt, doar, surprinsa, ca vad ca mai vin si altii. pup fata draga.
Tare dragă îmi ești!
Mereu.
Și funcționezi ca leacul ( medicamentul are efect … incert ).
Mulțumesc!
tu stii ca te iubesc. asa ramane. 🙂
Ma bag si eu la categoria molie molaie. Cu nasul prin jurnal. Cand nu dorm pe mine :)) Pupici.
P.S. Ii inteleg pe fluturi. Nici eu nu m-am mai putut desprinde de cand am aterizat pe aici.
pup, oana. multumesc. 🙂
Nona, nu ma mai pupa pe motz, ca asta da din coada :))))
te ador.
imi era dor sa te citesc
bine ai revenit, chiar daca nu stiu cine esti. pup si multumesc.
azi…e prima zi…si am luat-o de la coada…spre…….geneza…invers cronologic