Deci ghetele astea sunt superbe.
Au talpă groasă.
Vreo 7-8 centimetri de platformă.
Și alunecă al dracului de rău.
Așa-ți trebuie, madam, dacă vrei să pari de doi metri și nu ții cont și tu de ce-i depus pe jos.
Trecem peste.
Mergeam cu grijă pe potecă. Cu maare grijă. Că dacă îmi fuge piciorul pe gheață, cu șenilele astea, e ca și cum aș cădea direct în glezne de la doi metri.
Deci, pășeam lipa-lipa, într-un cartier din București, când văd lipită, pe o poartă, o foaie A4 îmbrăcată în chiloțel transparent ca să n-o stropească vitregiile:
“ATENȚIE LA ȚURȚURI!”
Lăsai grija gleznelor și ridicai privirea…
Maică Precistă!
Ăștia nu sunt țurțuri, vere, sunt stalactite!!
O peșteră întreagă atârna de acoperișul unei case luuuungi…
Rămăsesem smirna pe potecă.
Aș fi ieșit în stradă, să ocolesc zona, dar, în timp ce evaluam din privire zidul de doi metri de nea care mă despărțea de o moarte decentă, prin accident de mașină, m-a pocnit un set de gânduri.
“ATENȚIE LA ȚURȚURI!”
Ce-i cu mesajul ăsta? Știu că există o lege care îi obligă pe proprietari să asasineze, legal, țurțurii periculoși.
Ce dracu-i cu mesajul ăsta?
E prezentarea unei atracții turistice sau, sanchi, o acoperire a lenei prin avertizare?
Prezentare turistică atrăgătoare de amatori gen: “Vasile, cară tu copilu sub streașină, dă-te mai la dreapta să fie țurțuru în dreptul tău – că fac eu poze cu telefonu“?
Dacă e avertizare – și pe bune că sunt foarte serioasă acum – ce fel de atenție trebuie să prestăm?
Vizuală? “Wow, un țurțure, Gigi, stau eu cu ochii pe el până treci tu …dincolo”…?
Auditivă? “Făh, n-o iubesc pe aia și taci dracu din gură, s-aud când se rupe țurțurele, da-ți-aș un brânci!”…? Chiar. Cum se prăbușesc, țurțurii, când le vine vremea prăbușirii? Piuie înainte, trosnesc, sau cad direct, lin și pervers, direct în cap, pe mute?
*
Eu cred că în casa aia locuiește un speolog.
Mîine, când trec pe acolo, iau un marker la mine.
Deasupra lui:
“ATENȚIE LA ȚURȚURI!”
Completez:
“G H E T E L E M E L E S U N T M A I M I Ș T O!”
