De când am scos jurnalul pe net, m-au abordat mulți oameni care nu m-au văzut niciodată.
Ei nu-mi cunosc prezența fizică; nu știu cum zâmbesc eu când am ochii în lacrimi, cum ironizez eu când iubesc, cum îmbrățișez când alin dureri.
Ei, bine, unii dintre aceștia, sub pretextul comunicării și acoperindu-mă obsesiv cu frăgezeli gen doamne, cum scrii și ce persoană minunată ești, n-au încetat o clipă să caute pretexte pentru a-și dovedi că, de fapt, eu sunt un om infect… numărându-mi vorbele… insultându-mă… ignorându-mă…
Le sugerez să ia un elastic în mână și să tra-a-agă de el până când se rupe.
Apoi să îl înjure pentru că ciupește.
…Dar să facă acest lucru departe de jurnalul meu.
***
Căci
Am o senzatie de déjà vu. Dar habar n-am de ce… 🙂
ei… pentru ca ai mai citit o data. de aia. :- P