Noaptea a potolit zgomotele orașului.
De sub fereastra mea se aude “gri-gri-gri, gri-gri-gri”.
Ridic capul de pe pernă, contrariată, și mă apropii tiptil de geam.
Da, în iarbă e un greiere, care cântă gri-gri-gri…
Privesc cerul văduvit de lună, și zâmbesc…
Greierele ăsta cântă culori, nu sunete…
Concediul ăsta m-a obosit teribil.
Nu pot să dorm noaptea. De căldură. Afară e beznă ca-n nucă, iar în interiorul ființei mele e zi și soare dogoritor.
Când văd pe geam prima rază de lumină, îmi zic cu teamă, ca să nu supăr nebuna, hai, mami, cucă nani.
Cuminte, bat pernuța, a somnel, și mă răsfir în patul enorm, ca o stea de mare.
După care încep să mă întorc pe toate părțile, viermișor (l-ați văzut pe Sid, în Ice Age?)…
…Fază la care mă apucă nervii și mă admonestez în gând, culcă-te, că vor crede vecinii că faci sex!
Cred că în curând o să-mi trag și o palmă.
…Păi, nu? Când eram mică, ascultam, de frica bătăii.
Acum, mare fiind, numai de bătaie ascult.
…De bătaia inimii. 🙂
***
Uite, pentru voi, un drag: Tudor
© 2024 Jurnalul lui Manon. is Proudly Powered By WordPress | Theme by The Cloisters
