Noaptea a potolit zgomotele orașului.
De sub fereastra mea se aude “gri-gri-gri, gri-gri-gri”.
Ridic capul de pe pernă, contrariată, și mă apropii tiptil de geam.
Da, în iarbă e un greiere, care cântă gri-gri-gri…
Privesc cerul văduvit de lună, și zâmbesc…
Greierele ăsta cântă culori, nu sunete…
Am sub fereastra o intreaga orchestra :). Ce de culori se aud ! Simfonia culorilor!
Pai, greierasii ne-au mai ramas… Ca broscute nu am mai vazut de o vesnicie. Mi-e dor sa privesc un racanel.
Te invit pe malul Begai ,o terasa retrasa , jazz in surdina si broscute (cand se imperecheaza 🙂 )
Deci, ahh… pui sare pe rana…
love you de la greieras
Te pup, si pe tine, si pe aia mica, si pe dragul de Cosmin. Sper sa ne intalnim cu totii, cand vine si el din America. Dati un semn, si zbor acasa.
cu siguranta
Săracele broscuțe, unde să mai trăiască și ele… Oamenii au vrut să antropizeze lumea. Să le fie pentru ei. Uite, trăim între betoane, printre mașini și tramvaie. Știi ce aș vrea să îmi iau valea de aici și să mă duc în pădure, oricât de greu mi-ar fi?
Și iată că peticele de natură, de non-antropic sau mai precis trans-antropic mai supraviețuisc. Uite, la casa mamei din București este vie și în vie vin ciocănitorile și bat. Pe streșini mai cresc mușchi de pământ.
În București mai avem și ape care susură lin. În buricul târgului, un pârău încă mai iese în pământ, cum ieșea când aici era pădure. Dar azi cine mai stă să asculte glasul apei curgătoare numite Bucureștioara, care curge în Grădina Icoanei? Poate dacă ar asculta, ar afla lucruri uitate din vremuri imemoriale. Poate dacă am asculta și am deschide ochii puțin mai mult, am putea să ne alinăm inimile cu peticele de natură care nu le-am alungat încă de lângă noi. Tare îmi e frică că le vom alunga și pe aceastea și vai de noi atunci…
Și totuși, ce frumos cântă greiașii și la mine sub fereastră acum… Ce pustiu ar fi de nu ar cânta…
da… ai scris frumos, prahovean.
Si la mine e un concert in toata regula noapte de noapte, coristii-greieri canta in deschidere pana cand isi incepe alarma soloul, atunci toata suflarea asculta cu sufletul la gura si asteapta incheierea programului, dupa cand se asterne linistea greiereasii, dragii de ei canta cateva bisuri la cererea publicului.Mai mult, intrarea e libera…
MAI, GREIERASII MEI IUBITI, EU V-AM ZIS AZI CA VA IUBESC?
VA IUBESC!!!!
SI DA, CU VOI VORBESC, OCHISORI!
Da, ii iubim, si ei ne iubesc, ne iubesc atat de mult in cat cred ca am unul in camera, ca tot topaie o pe aici, la propriu.
bianca, eu ma refeream la voi. 😉
Ah, scuze. Atunci si gerierasii te iubesc cat e de la cer la pamant si daca ar mai fi loc am mai pune! 🙂
Sa stiii!!!!
Asa! 🙂