Jurnalul lui Manon.

***

Au început să mi se întoarcă suflețeii din vacanță. Aerul poartă în el zumzetul rotițelor de geamantan.
– Te iubesc.
– Te iubesc.
– Te iubesc.
– Te iubesc.
– Te iubesc.
– Și eu, de-abia aștept să ne vedem!

…Ceea ce-mi aduce aminte de faptul că, suplă și bronzată, voi porni spre școală, în curând, la braț cu noua etapă din viața mea.

Zâmbind din toată inima…

…Lucru care-mi dă energie pentru a fi alături de noii sufleței – ce se pregătesc să vină la admitere.

Mi s-a întors sufletul din vacanță. Aerul poartă în el o liniște nerăbdătoare.

***

Pentru cititori, un clopoțel, de la mine. 😉

Nona Manon

nonamanon

non ama non

Chi
non
ama
non
sarà
amato
mai.

Băi, nesuferitule, ți-am spus că te bag în jurnal de nu te vezi – deși ar fi cam greu, la metrul nouăzeci plus suta de kile, pe care le deții…

Băi, nesuferitule, când m-ai cunoscut la Caractere, că am scris eu pe aici, pe undeva, te-ai năpustit în jurnal, la comentarii, să întărești ce mi-ai spus și live, că nu mă placi…

Băi, nesuferitule… Mă suni, pe messenger, de câteva zile bune…

Băi, nesuferitule, ai și vocea aia, ca a lui Adrian Pintea, mai tare ca a lui Caramitru în bună seara, iubite…

Băi, nesuferitule, începi convorbirea cu Ce faci, scumpa?, și o închei cu Te iubesc!…îmi pui melodia înainte de a termina eu de pronunțat titlul, mă faci să râd în hohote, prin felul în care spui bancurile, mă ironizezi tot timpul, a dracului zodie, balanța, la bărbați…

Băi, nesuferitule, mă scoți din drame și stai lângă mine la ore adânci, ți-ai făcut cuib în garsoniera mea, că o umpli cu vocea aia, sexy, îmi spui poezii filosofice, te iubesc ca doua stele / tu mi-ai rupt inima-n doi / toate sufletele mele, bate pentru TU si NOI, și dacă n-ai chef de filosofie îmi pui înregistrări cu Horațiu Mălăele…

Băi, nesuferitule, numai dacă deschid gura să spun că am văzut pe youtube un clip cu ăla care vorbește despre cum s-a constatat o extorsiune al unui degajament, tu mi-l și pui, și nu numai pe ăla, ci toata gama, de am speriat, dracu, vecinii, cu hohoteala…

Băi, nesuferitule, îmi pui melodii care mă fac să plâng și cum simți miros de lacrimă comuți pe chen taci dis, a lui hammer, că știi că-mi place…

Băi, nesuferitule, spui te iubesc din 5 în 5 minute, de parcă ești eu, că îmi aduci aminte de iubirea aia, umană, pe care o răsfir ca pe-o lumină, zilnic, sufletelor din jur, neinfectată de conotații sexuale…

Băi, nesuferitule, m-ai ridicat de aici, cu forța, și ții morțiș să îmi stai pavăză, și sprijin, și suflet cald…

Așa că, băi, nesuferitule, mi-a venit și mie rândul, să îți dau replica, să te afle toată lumea:

SĂRUTĂRI DE MÂINI, MAMEI TALE, DIN PARTEA MEA, CĂ FRUMOS SUFLET ȚI-A DAT!

NA!

…Și să nu aud musca, până când mă suni!

Arăt ca un cuișor și aș schimba meniul puțin, alternând fumatul cu ceva dulce. Aș savura cornulețe cu gem, deși conțin alergeni.
Urticaria mă va ucide la mult timp după ce mă vor fi omorât țigările.

Pe raftul magazinului sunt aliniate pungile verzi cu cornulețe, se numesc, sugestiv, Sânziene…
… Probabil conțin osânziană de porc.
În fața lor, alte pungi, roșii, tot Sânziene, Pachet economic.

Punga verde costă 5 lei.
Punga roșie, 4,5. …Hmm…

…Mă uit la gramaj: punga verde are 400 de grame, punga roșie… 250 g. …WTF?

A-ha.

Ce șpil bun!
Pachetul, economic, prețul – de mână largă.
…Or conține trufe?

***
Ahhh…

Ce înseamnă, de fapt, să iubești?

Înseamnă să recunoști în cel din fața ta fragmente din universul ființei tale.
Cu cât ele sunt mai mari, cu atât mai mult durează sentimentul.

De aceea iubirea este egoistă.

Când cel pe care îl iubești pleacă, suferi, căci nu înțelegi elementarul:  te părăsește pentru că a văzut, în tine, doar  un prea mic fragment din universul său.

El numește asta dezamăgire, tu o numești miopie.

Mi-a spus cineva, odată: Tu spui oamenilor te iubesc așa cum ai scuipa semințe.
Fals și ofensator. Spun te iubesc așa cum respir. E vorba de structura mea, ca om: extrovertit și nemizantrop.
Mâncatul de semințe înseamnă doar poftă și omorâre de timp.
…Iar eu când  îmi omor timpul cu semințe scuip doar cojile.

Sufăr din cauza lui! …Ah, mă face să fiu nefericită…
Fals. Nu suferi din cauza lui, ci dintr-a ta. Dublu. 1. Pentru că l-ai ales. 2. Pentru că, alegându-l pe el, potențezi nefericirea care exista deja în tine.

Nu îți mai cere iertare niciodată!!, mi-a spus, odată, un om căruia, greșindu-i, i-am cerut scuze.
Am rămas înmărmurită.
E greu să admiți/recunoști că greșești.
E și mai greu să îți ceri scuze.
Este un exercițiu dureros al sincerității, e momentul în care îți calci orgoliul cel stupid în picioare.
Plus că.
Îți trebuie și curaj ca să pronunți iartă-mă, căci ți-e frică de reacția celui pe care l-ai rănit.

Când cineva își cere scuze de la mine, îmi vine să cobor în genunchi și să îi mulțumesc.
Și chiar o fac.

De când am scos jurnalul pe net, m-au abordat mulți oameni care nu m-au văzut niciodată.
Ei nu-mi cunosc prezența fizică; nu știu cum zâmbesc eu când am ochii în lacrimi, cum ironizez eu când iubesc, cum îmbrățișez când alin dureri.

Ei, bine, unii dintre aceștia, sub pretextul comunicării și acoperindu-mă obsesiv cu frăgezeli gen doamne, cum scrii și ce persoană minunată ești, n-au încetat o clipă să caute pretexte pentru a-și dovedi că, de fapt, eu sunt un om infect… numărându-mi vorbele… insultându-mă… ignorându-mă…

Le sugerez să ia un elastic în mână și să tra-a-agă de el până când se rupe.
Apoi să îl înjure pentru că ciupește.

…Dar să facă acest lucru departe de jurnalul meu.

***

Căci

I’M BACK!

– Ce faci, mami?
– Extraordinar, dar nu mă dau bătută.
– Ți-amintești ce melodie aveai pe telefon, când am făcut festivalul, astă toamnă?
– Care dintre ele?
– Telefonul… care te ținea noaptea trează și ziua în priză?
– Da…Alexander…
– Ia de-aici un link. Te iubesc.
– Și eu.

Mă uitam, anul trecut, la Eurovision, cu ochi de pește, când a apărut EL.
Am simțit că trebuie să câștige. Melodia e rotundă, iar el are carismă, talent, actorie, fund bombat și o față pe care vrei să o pupi la infinit.

Dau click pe link… ALEXANDER … Și…DA, lipitură pe inimă.

***
…Numai că acum înțeleg și versurile.