Unele femei, defecte, așa, ca mine, poartă cu ele în sistem, toată viața, un melanj de Doamnă cu Menajeră. Doamna e cu brain-ul și cu rasa, menajera e cu inima degrabă inflamabilă.
N-aș putea să spun care sunt proporțiile, însă cred că e destul de sugestiv să vă descriu un balansoar, în care cele două ele fac huța huța, când în sus, și când în jos…
***
…Mi-a venit, cu fața răvășită de plâns, copila, acum o săptămână…
*
Să lămuresc ceva. Oamenii n-ar trebui să plângă. Lacrimile lor sunt dureri, în diamante prețioase. Odată ieșite pe ochi, subrezesc fondul ființei (sub pretextul eliberării), progresiv și iremediabil.
Fețele răvășite de plâns, cu ochi strălucitori, umflați și nas înroșit, mă copleșesc, mă îndurerează de doliu adânc.
A plânge în fața cuiva ține de o intimitate mai profundă decât faptul de a face dragoste.
*
…Cu fața schimonosită de plâns, copila proaspăt logodită a suspinat: M-a părăsit.
Am încercat să trec dincolo de imaginea emoționantă pe care mi-o oferea această ființă frumoasă și delicată, pe care nu am văzut-o plângând niciodată până atunci.
Nu voiam să încropim corul jelitoarelor; când vrei să ajuți, ești obligat să pui lacăt la emoții.
Povestea, evident, nu avea coordonatele unei apocalipse, tâmpitul în chestiune a avut un puseu de orgoliu major și infantil, și i-a dat femeii un brânci cu pumnul, în inimă, căci acolo doare cel mai tare.
Fătălăii care nu au date de bărbat autentic se recunosc ușor: ei luptă cu femeia, de la mușchi la mușchi, de parcă ar fi făcut armata împreună.
Un bărbat adevărat fuge demn, ca șobolanul.
Am oprit lacrimile. Am curățat rana. Am prezentat cazul, obiectiv.
– Iubita lui mami, tu, ca și mine, ai în tine o doamnă și o menajeră. Mi-a intrat pe ușă menajera. Când vei pleca, pe ușă vor ieși cele două, în proporție egală.
– Cum, menajera?
– Aia care iubește necondiționat și suferă în batistă.
– Ce fac?
– Nu-l cauți. Îl lași să se curețe, să stea cu el. N-o să vă despărțiți, nu e momentul. Se va întoarce.
– Dar eu simt să îl caut, să îl implor, mi-e frică, dacă mă părăsește?
– Menajera simte să îl roage, însă, ai grijă, în tine veghează Doamna. Ea a început, deja, să îi facă tipului, dosarul. Doamna nu uită. Și nu iartă. Ține-o deoparte. Nu te expune la o nouă umilință, nu-i da material.
Iubitul tău e supărat, are tot dreptul, și are și dreptul de a se gândi bine înainte de a rupe logodna.
Te duci acasă, suferi, plângi, și aștepți. În demnitate.
Cel care decide că pleacă este cel care decide când și dacă se întoarce.
***
A doua zi, îndrăgostiții se împăcaseră, deja.
***
Se întâmplă ca unii oameni să aibă parte, la început de relație, de scandaluri majore cu partenerii, care se lasă cu despărțiri definitive temporare.
Iată un paradox: în loc să realizeze că această mostră de scandal reprezintă, pur și simplu, o proiecție a relației, în viitor, oamenii orbesc, deci caută, instinctiv, să lipească cioburile și să eludeze faptul că mica fisură se poate transforma în falie.
Și încă o dată paradoxal: pentru unele cupluri, furtunile de la început sunt cele care duc relația înainte, nu iubirea.
Ar trebui să fie invers. Drumul acesta duce ață către lamentabil…
…Căci, în tot acest timp…
…Menajera se agață obsedant de relație, în timp de Doamna așterne frustrări în dosar, filă după filă…
***
P.S. (că mă linșară bărbații pe mess cu feministo!)
“Unele femei, defecte, așa, ca mine, poartă cu ele în sistem, toată viața, un melanj de Doamnă cu Menajeră. Doamna e cu brain-ul și cu rasa, Menajera e cu inima degrabă inflamabilă.”
…E valabilă, pe acelelași coordonate ale “defecțiunii”, și reciproca masculină: Prințul și Grăjdarul.
Pentru cazul în care acești neîmbinați se tamponează de nedefectele femei-gheb (iartă-mă, dragule, îți furai expresia).
Corect si eficient.Dar putine sunt capabile sa aplice.
Sincer iti spun, varianta de mai sus, care ma reprezinta, mi se pare lame si nefericita. Defect. Oamenii ar trebui sa se iubeasca, pur si simplu, nu sa faca jocuri care trezesc politaiul din celalalt. Femeia e construita cu simt de conservare, pentru ca are structura materna. Daca o faci plastelina, devine vigilenta. Si s-a dus dracului tot.
.
Avem o singura viata. Doar una. Atat.
Aoleeeu! S-ar parea ca e cazul sa mai las Menajera sa iasa la suprafata, pentru ca Doamna din mine are dosare mai ceva ca la securitate… Si am o memorie…
Nicio sansa, Dara, esti ca mine. Se pare ca doamna ta e in balansoar, la inaltime. Iti dai seama ce bine se vede de acolo…
Insa, dincolo de toate… tu ai puiul. Restul chiar devine neimportant si neglijabil. 😉
Hmmm, din curiozitate o sa intreb:
Si care crezi ca sunt cele doua firi din pieptul barbatilor?
Bogdan, te referi la PS-ul articolului, pe care tocmai l-am scris? 😉
Dap la asta ma refeream dar PS-ul a aparut asa, ninja style si nu am apucat sa il citesc inainte sa las un comment. Print si grajdar… tare 🙂
PS-ul a aparut simultan, pura intamplare. Pana sa postezi tu, ma asasinasera prietenii pe mess. 😉
Bianca, pune pijamaluta si fugi la nani. Na si pupicul de noapte buna. 😉
Bine acuma si tu, Manon…mersi de pupic :”> l-am primit in cele din urma. Pup ‘napoi!
Eu am în mine femeia-copil, naivă, care descoperă dragostea cu fluturi şi care crede că lumea e bună şi cu tente de roz. Şi mai am femeia-săgetător, care, ori de câte ori cineva răneşte femeia-copil, devine aprigă şi trage săgeţi veninoase, nu din ură, ci din instinct de apărare. Uneori sunt amândouă atât de oarbe şi de fraiere încât îmi vine să le iau la şuturi…
Tot aia, iubita mea, numai ca difera termenii. Dar tot aia. Eu vars amarul in pamflet, tu o spui la modul romantic. Pupici, cu drag.
Eh! Asa este uneori… viata devine…FUM! 🙂
Deci te pup de mori pe loc! …Nesuferitule! :- P
No ioiiii!
Lacrimile. Nu sunt de aceelași fel. Da, există lacrimi care devin ca bolovani în suflet, îngreunându-l din ce în ce mai mult. Cred că astfel de lacrimi se nasc din orgoliu, sau cel puțin orgoliul este unul din părinții lacrimilor acestora. Dar mai există și un al tip, un tip care dă o bucurie de neînțeles inimii, de neînțeles minții. Lacrimi care parcă te conectează cu un dincolo de noi, ”parcă” fiind un cel puțin aici. Eu îmi doresc mai multe lacrimi. Din acestea din urmă. Pentru că știu ce minunate sunt…
Lacrimile inseamna preaplin. Si, intotdeauna, la baza, au durere. Lacrimile de fericire ascund tot dureri, frustrari, dar, mai ales, asteptari infinite.
Îmi amintesc de un sfânt din vechime, din Siria, din ochii căruia curgeau lacrimile neîncetat lacrimi, un pârău. Dacă era un om fericit în lume atunci, cred că el era.
Atatea Doamne cu frustrari cunosc pe lume
Pentru ca-n ele zac marete Menajere
Iar Printii buni ce ratacesc prin lume
Dispar in zeci de umbre efemere.
Si-aceste efemere umbre
Ce un miros de grajd emana
Vor diseca ce-a mai ramas din Doamne
Ca Menajera sa mai ceara o rana!
Bloody Hell! :-)))
postul tau mi-a adus aminte de cum mi-am omorat menajera(din mine) acum 10 ani 🙂
Eu o tin vie, o voi testa, in curand… 😉
Da … Doamna și Menajera, hehe … 🙂
*gandindu-se la titlul din “Lady and the Tramp” Sa fie asta una din viitoarele productii UNATC?
Romania film prezinta: Doamna si Menajera
🙂
Lol! O sa fie mai greu cu distributia.
In sufletul meu sunt o Doamna, in cotidian, Menajera. Asa voi ramane…
In cotidian “par” o doamna, incerc sa pitesc bine menajera. Ea e vulnerabila.
I-am dat drumul sa zburde in jurnal, gandeam ca aici nu este pericol.
M-am inselat.
Iar doamna, acum, face curat. Incearca.
Da, interesanta expunere. La mine Doamna are dosare groase… multe file; scrie cu lux de amanunte, sa fie sigura ca nu uit. A naibii memorie… uneori mi-as dori sa nu fi fost asa de buna.
Raul se scrijeleste pe inima. Trece, in timp. Cicatricile nu sunt la vedere si se mascheaza cu zambet.
Of, Nona… mă enervează menajera din mine de mor. Dar dacă n-ar fi ea, cred că aş fi Văduva Neagră sau ceva în genul… tare mi-e teamă că dau chix în relaţii. Nu ştiu, dar tot trag. Asta am şi scris azi. Şi nu ştiu dacă merită ori ba.
Pup,
Te pup, frumoasa lui mami.
Fătălăii care nu au date de bărbat autentic se recunosc ușor: ei luptă cu femeia, de la mușchi la mușchi, de parcă ar fi făcut armata împreună.
ma inclin. n-as fi putut niciodata sa o pun asa in cuvinte.
[…] între Doamnă și Menajeră. Menajera e încuiată în baie, unde se smiorcăie și bate cu pumnii în ușă. Doamna are ochii […]