Jardel, războinicul…

on August 2, 2010 in Gafe, Sub lupă

Fu scandal în fața blocului, dacă poți numi așa un monolog

Țiganul, 26 de ani, gras, pleată creață de haiduc, ud la subraț. Era pe motoretă în viteză și a fost atins ușor de un biet românaș, care își târa din parcare mașina de serviciu. Nu s-au înregistrat pagube.

Însăă…

Țiganul are, instant, voce, spume la gură și înjurături sofisticate.
Gesticulează larg și se dă mereu la bietul șofer, care a înțepenit cu telefonul în mână.
Băă, nu te da tare-n gură,
îi zice scandalagiul -românului cel mut, că chem poliția, puteai să mă omori, morții mă-tii de bou, ia sună, mă, la poliție (nu era nimeni în jur), până nu-l omor pe căcatu’ ăsta

Abia de-acum se adună lume. Români voinici. Voinici și transparenți.

Țiganul, unul singur. Epileptiform.
Dă cu picioarele în mașina omului, cu pumnii, pe unde apucă. Îi face praf masca din față.
În paralel, înjură, amenință, dă din aripi, am auzit cuvântul bulangiule și am reținut expresia miroși a clor, fraiere. Corect. A clor. Nu a cort.

…Mie, românul îmi cam mirosea a mort, singur, acolo, printre ai lui, cu ditamai armata de un țigan în față…

La un moment dat, liniște.

Mă uit pe geam și văd o tuciurie cu păr negru, lung, de consistența mătăsii de porumb. Îl ținea în brațe pe țigan și îi șoptea ceva.
Țiganul mai dădea din gură cu mâna, ca să nu creadă lumea că se înmoaie.

Nu aud, de la etajul 5, ce șoptea piranda, însă îmi imaginez: Jardele, mâncaț-aș ochiu tău, leasă-l dracu-n pace, că te înhață ăia, îi beliși mașina, de-abia scăpași de la bulău, iar vrei hăndel?

Jardel se înmoaie și vine cu mâna întinsă la român, iartă-mă, fratele meu, așa sunt eu, nervos…

Nu știu dacă i-a răspuns românul, că vorbea cu poliția la telefon… Într-o secundă, țiganu începe iar, tot pomelnicu, parcă îl arsese ăla cu țigara…

După zece minute de urlete, blesteme, stuchiri și ți-o trag la gură, încalecă pe motor și pleacă în trombă, lăsând în urma lui un nor negru și-o mașină avariată de adidas.

Moment în care spectatorii nevinovați de la ferestre au gândit unanim: Vedea-te-aș în primul gard, Jardele!

Acum a venit și poliția. …Și ce?

44 Responses to “Jardel, războinicul…”

  1. ‘transparenti’ zici?? hahaa, ne-a luat dracu’ manon, daca e sa ajungem sa depindem de forta colectiva..

    • Manon says:

      Pai, fum, sase masculi cu maini definite in tricouri, la care m-as fi uitat cu jind, daca ar fi scos si ei macar un singur cuvant pe gura, in locul fumului de tigara… morti. si scarba aia, spectacol, bubuia!
      Rusinos!!!!!!!!!!! Am oroare de violenta, si, daca nu i-as cunoaste tipologia genetica, as fi crezut ca tiganul o sa il bata mar pe bietul sofer. Si masculii de langa, morti. …ii mamii lor…

  2. auzi, ieri pe terasa la anna (unde am fost noi doua) un pui de catel maidanez latra la o pisica. si terasa plina. pisica, il sfida linistita de sub un scaun si ala micu’ latra de-i iesisera ochii din cap de la atat latrat. cand.. se ridica de la o masa un handralau, umflat binee in brate, lua catelul de ceafa, si-l arunca langa terasa cu un gest plin de lehamite. nuuu inainteee.. de a-i da catelului un pumn in cap. din pacate fu si fumarel de fata.. ca mai erau oameni de fata, da’ din aia “transparenti”. si sa revin, din pacate fu si fumarel de fata. care spre rusinea baiatului cu care iesisem (probabil pentru ultima oara la suc), il intrecui la injuraturi pe tiganul de mai sus :))))

    • Manon says:

      draga fumarel, imi pare rau sa te dezamagesc, insa in situatia respectiva…as fi procedat absolut la fel ca tine!!!!!!!!!!!!

      M-ai cunoscut…
      …Iti imaginezi daca ne proptea dumnezeu pe AMANDOUA, la terasa aia? Ai? Bietul tuci, nu l-am fi albit?
      Spune si tu, ce ar fi zis Madalin? ai? 😉

  3. l-am fi albit, clar!!! din pacate, pe madalin nu o sa-l mai vad de acum incolo :(. am interdictie sa mai calc pe acolo 😛

  4. Raluca Hippie says:

    Daca in fata acelui “iartă-mă, fratele meu” romanul l-a lasat pe tigan cu mana intinsa, atunci din punct de vedere al curtoaziei nu e cu absolut nimic mai elevat decat tiganul care injura.Apropo, romanul si-a cerut scuze pentru ca l-a lovit pe tigan? Ca din cate am inteles el era at fault.
    Si la urma urmei- in momente asa tensionate -cum este un accident, inevitabil- mai ales daca esti pe motoreta (deci extrem de fragil) mai poti sa ceri bune maniere de la cineva? (desi acel “iarta-ma, fratele meu, asa sunt eu nervos” dovedeste ca si in situatii din asteaa poti sa ai caracter si sa-ti invingi nervii pentru cateva clipe.)

    Apropo: “Nu aud, de la etajul 5, ce șoptea piranda, însă îmi imaginez: Jardele, mâncaț-aș ochiu tău, leasă-l dracu-n pace, că te înhață ăia, îi beliși mașina, de-abia scăpași de la bulău, iar vrei hăndel?” Ce sa zic, interesanta presupunere. Chiar trebuie sa ne gandim ca toti oamenii care injura in situatii de stress sunt infractori? (acord prezumtia de nevinovatie si nu presupun ca presupunerea e bazata pe alte elemente tinand de identitatea individului.)

    • Manon says:

      Raluca, bine ai venit. As fi incantata daca ai mai ramane prin jurnal, pentru a te familiariza cu felul in care scriu eu. Pagina “Cum am ajuns aici…”, in special ultimele fraze cred ca vor fi elocvente, daca nu ai timp.
      Acum, punctual: dupa cum am scris si in articol, omul vorbea la telefon, plus ca, iti marturisesc, daca cineva m-ar injura ca la usa cortului si ar avea cel putin trei tentative de a-mi aplica niste capete in gura, as fi destul de reticenta in a crede ca o mana intinsa inseamna impacare, si nu sucire la spate.
      Nu cred ca omul a avut timp sa isi ceara scuze, deoarece tiganul a declansat, intempestiv, potopul cu invective. Omul a ramas incremenit, caci amenintarile nu erau numai verbale ci, cum spuneam, si fizice. …Ai vazut vreun specimen in actiune?

      Vorbesti despre bune maniere, generic… eu vorbeam despre comportament subuman, aplicat.

      Tiganul, da, si-a invins nervii pentru cateva clipe, cum bine spuneai, insa cand a vazut ca omul face ceea ce este corect sa faca, si anume sa cheme politia, pentru a media conflictul, a izbucnit din nou, si mai violent.
      Ai citit in articol si despre masca masinii, distrusa? Sa recapitulam, tiganul injura, ameninta cu moartea si cu bataia, loveste si strica parti din masina omului, dupa care dispare.
      In legatura cu “apropo”-ul tau, revin la sugestia initiala, mai stai pe aici, pentru a intelege cum scriu eu.

      • Raluca Hippie says:

        Admit faptul ca au procedat amandoi gresit; eu as zice ca in egala masura. Totusi, nu cred ca ceea ce l=a facut sa izbucneaca din nou a fost chematul politiei, ci refuzul mainii intinse (ceea ce e, cum zici tu, comportament subuman. Nu neg faptul ca a injura urat si a da cu pumnii in capota masinii omului nu reprezinta, deasemenea, comportament subuman.) Amandoi s-au purtat urat;si amandurora li se aplica, pana la un punct, scuza ca se aflau intr-o situatie extrem de tensionata; doar ca relatarea mi s-a parut partinitoare

        • Manon says:

          Raluca, de regula, inainte de a te exprima in legatura cu felul in care cineva scrie in pagina personala, il citesti, pentru a-i intelege maniera. Este o regula a politetii nescrise, din eter.

          La randul meu, sunt…surprinsa de felul in care privesti problema. Zic sa incheiem discutia aici, iti respect opinia.

    • artcreative says:

      Inteleg ca tu esti una din acele persoane care incet ,dar sigur…sustine nonvalorile tarii asteia,umpluta, zic UMPLUTA si mai zic o data UMPLUTA de HAOLEEEEIIII…
      Acorda prezumtia de nevinovatie si unui pedofil,doar toti au o scuza…
      Am citit si am inteles textul Nonei,dar ceea ce nu inteleg este faptul ca aduci in subiect niste idei absolut idioate.
      Personal nu sunt un xenofob,dar tre’ sa recunosc ca traiesc intr-un oras unde o anumita categorie sociala….vrea sa puna stapanire pe TOT.
      Deci prin concluzie…la un mod absolut algoritmic te invit politicos sa fi jupuita,zic JUPUITA si mai zic inca odata JUPUITA de haoleeeiii…

      • Raluca Hippie says:

        Cred ca ar fi mai bine sa respectam dorinta Nonei si sa nu continuam discutia; mai ales daca este greu sa discutam altfel decat cu atacuri la persoana si urari de bine.

        • artcreative says:

          Nu am atacat la persoana!Ma consider un om de analiza si urasc sa vad cum sunt sustinuti niste…NISTE e suficient,pentru ca doar NISTE sunt…NU am atacat ci doar mi-am spus un punct de vedere.Altii le spun pe ale lor iar cauza si efectul nu intarzie sa apara.

  5. desteapta says:

    hauardi-te-as mort din decesurile vietii in cazanu`lu` Scaraoschi Minune,Jardele!!!! :))))

  6. desteapta says:

    as cauta ,Nona ,una mai scurta da nu mai pot si eu si uite ca refulez la tine in blog:)
    Tocmai ce am venit de afara si auzii o discutie de m-a lasat masca.”unul” se lauda”uneia” ca a batut un baietel juma` de ora in fata la Megaimage sa-i ia ceasul si ca “prostul” s-a tinut tare….
    Ajung in bloc si nebuna cu acte de la etajul 1 iar si-a facut nevoile in lift
    Crede-ma,a fost cea mai scurta pe care am putut sa mi-o inchipui..

  7. desteapta says:

    postul tau de azi m-a dus cu gandul la ultima postare a lui Bendeac la el pe blog..scarbit si el de lumea asta in care traim 🙁

    • Manon says:

      mi se apleaca si mie, cateodata, dar incerc sa ma redresez. acum, mna, n-am mai putut sa ma abtin…da aia, de pe margine, sa nu intervina…

  8. artcreative says:

    “Asprimea asfaltului sa iti jdreleasca curu’,baaaaaaa!!!”

  9. EscaleR says:

    Saracul romanas! (Atat pot sa spun :D)Pai,hastia care e scandagii trebuie sa ramane la ei la cort! (Scuzati rasismul)=)))

  10. sorin saguna says:

    unde-i limba spurcata,vai de masini,masti si parcari…(pe Jardel,Dumnezeu sa-l ierte cu vreo 3 cani de smoala proaspata:) numa:P

  11. EscaleR says:

    INcerc eu , sa vin cu niste exemple:D Prinde-te-ar Antonescu! sau Vedea-te-as la bug!

  12. EscaleR says:

    Asa scapa Antonescu de ei. Ii ducea la bug 😀

  13. EscaleR says:

    Dar acolo avea niste buncare in care ii inchidea si ii omora 😀

  14. Geo says:

    Pentru noii veniți:
    Te aves baxtaló, phrala, mishto avil’an!
    Și pentru Jardel:
    Tchumi de man(ghe) and-i bul!

  15. EscaleR says:

    ne-ai urat de bine, nu ??=)) Pt ca dictionar de Limba Roma nu gasesc, te rog sa ne traduci 😀

  16. Bianca says:

    “Si acum a venit si politia…”si a intocmit dosar penal pe numele agresorului necunoscut… ca Jardel s-o dus :))

    • Manon says:

      Da, Jardel, victima. …Care a lasat in urma masina inculpată, careia i-a aplicat el insusi, corectia, spargandu-i fatza. beton.

      so, a venit politia. SI CE?

  17. Oare oameni normali nu mai exista pe lumea asta? :))

Leave a Reply