Cutremur

on October 28, 2004 in Comori rătăcite, Goluri..., Oglinda

Şi a fost cutremur… Sătul până în barba lui lungă de aroganţe, fumuri, furt, foame şi nesimţire, în noaptea în care urma să se declanşeze lupta scârbavnică pentru putere, Dumnezeu a făcut lumină în noapte, dându-ne o fatidică lună plină, şi apoi, mulţumit că nu e beznă, ca să dormim ca nesimţiţii, a zguduit temeinic pământul. Nu cât să ne prăpădească, ci cât să ne aducă aminte ce insignifianţi suntem, muşti de-o zi…
… Cei ce au fost singuri, speriaţi, s-au adunat ciorchine în faţa blocului, să-şi tempereze reciproc atacurile de panică… Cei cu familii, s-au consolat reciproc în casă, fericiţi că se au unii pe alţii…
… Mi-a fost o frică nebună…şi, de aseară, am un sentiment acut de nimicnicie şi de singurătate tristă… Echilibrul pe care mi l-am clădit, cărămidă cu cărămidă, în ultima lună, de când am fost beştelita şi lepădata ca o infecţie, s-a zguduit, descoperindu-mi latura fragilă a vulnerabilităţii la rău…Nu ştiu în ce amor îşi legăna penisul aseară fericitul meu fost-companion de trei ani lungi, însă m-a durut direct în inimă că nu am primit şi eu un telefon, ca toată lumea din jur…ca să se ştie dacă îmi e bine, dacă îmi e frică…Să simt şi eu că îi pasă cuiva…
Îmi pare rău de mine. De sufletul meu bun, de inima mea largă, de faptul că mi s-a amputat bucuria, aşa, că vrea un oarecare muşchi…
… Însă, mai presus de orice mâhnire, mă cutremură implacabilul: când va veni valul, ne va lua pe toţi, şi buni, şi răi
Nu se va face proces, nu se va pune în balanţa, nu se vor contoriza lacrimile şi bătăile de joc… Atunci când ne vom pierde, nu vom mai avea timp de regrete.

Leave a Reply