Jurnalul lui Manon.

Am văzut aseară un spectacol de teatru care mi-a dat, drept mulţumire pentru vizionare, o straşnică durere de cap.
Aşa îmi trebuie, dacă plec veselă de acasă, palpitând de bucurie că merg la o comedie, unde o să hohotesc pe rupte!… Un…nu pot să îi spun amatorism, ca amatorismul conţine dragoste, un diletantism oribil! Actori (ca de acuma vor fi şi ei actori) fără pic de gând…În timp ce priveam din ce în ce mai încremenită, mă miram de râsetele unora din sală… Probabil că nu citiseră sau nu văzuseră niciodată Caragiale, şi se amuzau de text…De neprivit! Mai ales femeile…

Duminica viitoare merg din nou, să văd cealaltă distribuţie, să-mi scot pârleala, că i-am văzut în examenul de clasă, şi erau promiţători!
… Dar o să plec de acasă, nu veselă, ci cu strângere de inimă, sceptică şi rezervată, ca să mă pot distra în voie!… Sper să am la ce!

Îmi place toamna. Toamna surâzătoare, nu aia apoasa. Îmi plac frunzele aurii. Îmi place mirosul de aer tomnatec.
Fâşâi frunzele, ţârâind picioarele prin covorul lor, zglobie şi… penibilă, dacă e să mă iau după privirea lu’ nenea ăla cu târnăcopu’, de pe trotuar…

Azi dimineaţă, când mă repezeam nudă spre cântarul din baie, am alunecat pe telecomandă.
Care a deschis televizorul pe postul acasă, taman în melodia lui pepe, numai iubirea, doar iubirea…
Am început să o fredonez, reflex.
După o oră, în drum spre metrou, încă o fredonam.
După alt sfert de ceas, la ieşirea din metrou, o fredonam iarăşi, cu o uşoară panică…
Nu mi-o puteam scoate din minte, în ciuda tuturor insultelor şi ameninţărilor cu decapitarea, pe care mi le proferam cu voce tare, în gând. Melodia asta siropoasă se agăţase scai de creierul meu, şi nu se lasa bruiata deloc.
Am încercat tactica număratului.
Nimic.
M-am prefăcut mirată că am văzut pe cineva, în zare, ca să mă sperii şi s-o uit. Aş!…
Văzând că nu am nici o şansă să scap de cânticel, am încercat o tentativă de analiză a versurilor, ca să uit de melodie. Şi, ce să vezi, a reuşit!
…De azi dimineaţa mi-a ieşit complet din minte, pentru că sunt copleşită de depresia generată de tristeţea versurilor… care, evident, au lovit direct în inimă…
…A dracu’ chestie! Nu îmi era mai bine să fredonez obsesiv, în loc să încep, iar, psihanalizele sterile, care se termină, invariabil, cu înjurături la adresa mamelor anumitor persoane!?