Archive for October 4th, 2004


on October 4, 2004 in Oglinda No Comments »

Doamne, am un mesaj pentru tine: Îţi mulţumesc pentru ştii tu ce, şi iartă-mă că am hulit pentru ştii tu de ce.

on October 4, 2004 in Oglinda No Comments »

Am remarcat, azi, că mi-a dispărut zâmbetul ăla tâmp de pe figură, că nu mai fac pe claunul, şi că nu mai debordez de energie şi ciripeala, în relaţiile cu semenii.
Asta pentru că trec printr-o perioadă de linişte sufletească, presărată de momente de mulţumire, cu ceva scântei de fericire.
Drept urmare, nu mai este nevoie să sar calul, pentru a mă agăţa de zâmbetul celor din jur.

Sâmbătă seara, am primit un sms de la dragul meu părăsitor (vă amintiţi, ăla cu “Uită-te în ochii mei: plec! Nu te iubesc! N-o să te mai caut niciodată! Vreau femei!”)
Mă invita, simplu, la Mc D., la masă. (Nu trecuse decât o săptămână de la fugă lui pe calul libertăţii absolute)

Acu’, am căzut io pe gânduri şi am fracturat vreo două ipoteze:
1. Ori e prost de bubuie, că nu ştie ce mocnesc eu când vreo scursură îşi bate joc de mine, nota bene, cu bis;
2. Ori e o lichea venala, care nu dă doi bani pe oamenii care au fost alături de el…

… Imposibil să fie una din cele două variante: eu m-am îndrăgostit de un bărbat inteligent (rezolvarea la var.1) şi cu suflet bun (pentru var.2).

… Drept urmare, am concluzionat că, în goana lui disperată după putori cu consistenţa de meduză, a expediat mesajul acela către mine, din greşeală.

…Şi l-am ignorat, cum era şi firesc.