Titele, îmi repugni profund.
Tu, şi toţi inepţii pe care i-am băgat vreodată în seamă şi care au decis, nu că sunt ei imbecili, ci că sunt eu rea.
Au trecut doi ani de când am plecat.
Şi nu vorbesc cu tine. Pentru că nu meriţi.
Nu-ţi aparţin. Iubesc pe altcineva.
A. Pe cine.
Pe Gizăs Craist din ceruri, titele, care se joacă printre nori cu muzânele şi priveşte la mine cu admiraţie, ete, ce femeie bărbată, duce cât îi dau.
*
Dacă lacrimile de tristeţe ale femeii
N-ar rămâne apă
Ci s-ar transforma, din picurare
În bolovani
Care cad în capul bărbatului
Acestea
Ori ar îngropa
Ori ar trezi.
*
Titeii astia…Aia cu bolovanii e maxima,mi-am imaginat niste bolavanoi :))
Hup mami cu sictir pe ei,ia uite,se ia!
http://toprural.ro/wp-content/uploads/0034_Toprural_Trovanti_Costesti_20110304001.jpg
Cam atat de mare. Si râul e tot o lacrimă.
Da!Cam asa i-am vazut si eu..lacrima,da..
Nu ştiu de ce am impresia că pe unii îi poţi îngropa liniştită… oricum dorm profund (s-or fi născut dormind şi n-au de gând să se trezească). Dar poate greşesc eu. Sau nu.
:*
Sau nu. Sigur.
pup.