Am admirat întotdeauna, cu o aparentă dezaprobare, curajul şi nonşalanta de a face pipi cu zgomot, în wc-urile publice…
Spre deosebire de alte femei, stăpâne pe ele şi pe jetul lor, eu, cum ajung într-o toaletă publică (să ne înţelegem, e vorba de forţă majoră), mă chinuiesc să nu se audă nici un zgomot. Mă strecor în incintă, vinovată şi deja roşie în obraji, şi mă chinui să fac pipiul care brusc îmi trece, afurisindu-mă în gând că mai puteam să aştept încă alte 8 ore…De ce dracu’ am ruşinea asta, în condiţiile în care sunt singură acolo, doar io şi wc-ul? De ce nu pot să turui şi eu un jet sănătos, ba, mai mult, să vorbesc cu prietena de afară diverse, să ies trăgându-mi kiloţii indiferenta şi relaxată?
… Cum or învaţa femeile celelalte relaxarea aceasta, de la cine? De la mama, de la tata…?
…Am auzit că bărbaţii se aliniază pe o linie, în faţa pisoarelor, şi se uşurează în grup. În timp ce penisul atârnă picurător, ochii le umblă curioşi, în jur, la evaluarea concurenţei…
… Îţi mulţumesc, doamne, că nu mi-ai dat puţă, că mă pişam dracu’ pe mine, de ruşine, dacă aveam şi cocoşelul mic!
Hihihi!!! Am si eu aceeasi problema cu zgomotul jetului! Sigur provine din educatie. Daca cineva ti-a atras atentia asupra diverselor probleme intime in casa, (nu neaparat sa-ti vorbeasca chiar de jetul public 🙂 ) atunci bunul tau simt iti spune ca nu e chiar frumos ca vecinii de toaleta sa poata evalua chiar cat lichid ai baut…sau sa-ti auda partul!
@vi: LOOOOL ! Da, dar sa stii ca pari nedaptat, in societatea asta atat de “deschisa”, si ceilalti te privesc usor stramb, mai ales daca si spui ca esti pudic… (Iti multumesc, Vi, pentru ca citesti jurnalul, te mai astept)