Am văzut aseară “Patimile lui Hristos”, filmul lui Mel Gibson… E impropriu spus “am văzut”, căci, în timpul filmului, am adormit pe bucăţele de timp.
Cu toate astea… Pot trage o concluzie…
Îl băteau pe Iisus. Da’ îl băteau rău! Rău de tot!
Am aţipit, şi, când mă mai trezeam, auzeam cum îl băteau. Adormeam la loc, şi iar mă trezeam. Îl băteau iarăşi.
L-au bătut de l-au nenorocit.
Până la urmă, am adormit şi nu m-am mai trezit decât azi-dimineaţă. L-am întrebat pe al meu: “Până la urmă, l-au omorât în bătaie, sau a scăpat?”/”L-au bătut rău, mah…”, zice…
… Îmi este greu să vorbesc despre o temă atât de fragilă, mai ales că toţi avem sâmburele de credinţa în noi… Însă…Cât de idiot poţi fi, să crezi că faci tu ceva nou prezentând “patimile” lui Hristos, adică bătaie ca la holiud, fără să introduci măcar o adiere de fior spiritual într-un film?…
…Mă întreb, absolut retoric: de unde dracu’ au scos ăştia atâtea interpretări, ca antisemitism, ca dracu’’, ca lacu’…în condiţiile în care filmul e nul!?
Nu vă recomand filmul… Mănâncă bietul om bătaie, la greu. Bătaie şi iar bătaie. În rest… puştiul din mintea lui Gibson, care, în culmea creaţiei, îl mai zvânta o dată în plus, în pumni, pe Iisus… Brava.
…De banii ăia, mai bine construia o biserică.
