Am încheiat parantezele cu dezastre. Continuăm în stilul casei.
Aşadar: În viaţa sunt nenorociri permanente şi nenorociri nepermanente.
La capitolul nepermanente aş trece teroarea lunară, care mă încearcă în momentul în care se apropie ziua de mers la coafor. Pentru că trebuie să-mi pregătesc zâmbetul prietenos. Să-mi tonific psihicul. Şi să-mi pregătesc căciuliţa, pentru cazul în care freza mea va suferi, iarăşi, schimbări dramatice de genul look de vânzătoare…
Disperată de faptul ca tradiţia şcolii “Igiena” scoate pe banda coafeze oarbe în imaginaţie şi amorfe în creaţie, luna trecută mi-am luat portofelul în dinţi şi m-am programat la o stilistă ce şedea într-un coafor amenajat chic… După o jumătate de oră de psihanalizare, chipurile, să se acomodeze cu personalitatea clientei, pentru ca, după, să taie firul de păr asortat cu aceasta; după altă oră, de ales vopseaua şi nuanţa pentru şuviţe (voiam un chatain natural, cu două-trei pete de lumină), s-a aşternut la lucru, harnică şi simpatică…
Eu? – Plină de speranţă.
M-a tuns, m-a vopsit, m-a decolorat.
La final m-am uitat în oglindă.
… Unde am văzut un fel de lup năpârlit, cu ochi bulbucaţi de stupoare… Culoarea pe care o voiam “naturală” era un fel de noroi spre negru (dezastru pentru tenul meu bronzat), iar “petele de lumină” erau nişte meşe galbene-galbene, genul “m-am decolorat acasă şi am greşit compoziţia”.
Tunsoarea pe care o pregătise teoretic îndelung, aprobată de mine cu chicote şi mici aplauze, s-a transformat, practic, într-un fel de dovlecel turtit, cu două-trei răţuşte ridicate de pe ceafă. Din faţa, semănam cu o năşică pregătită de botez şi surprinsă de un baston în cap. Din profil, semănam cu bunicul meu, pe moarte…La spate mi-a fost frică să mă uit… aşa că am ieşit pe uşă, mută, şi până acasă am căutat insistent ceva pe jos, cu privirea… Îmi pusesem atâtea speranţe… Iarăşi…
Acum se apropie timpul să mă tund. Am, deja, simptomele cunoscute: inima îmi bate repede când trec pe lângă un coafor, am început să îmi exersez zâmbetul prietenos, ca să par pozitivă şi încrezătoare…
…În ultimul an, vajnicele coafeze au reuşit performanţa de a mă transformă, dintr-o simplă foarfecă, în piţigoi plouat, dreptunghi, vânzătoare de flori, păpuşa ciuki, lup şi, cum ziceam, bunicul…Mă întreb cu groază unde să mai merg, şi mă pregătesc cu tremurătoare spaima de noua formă de păr. Cum dracu să-mi manifest eu spiritul de femeie fermecătoare, când în cap mi se lăfăie te miri ce snop cu individualitate proprie?
…Aş încerca o chelie…
