De fiecare dată când îl recitesc pe Dostoievski am o perioadă de muţenie şi spăşeală (cuvânt nedefinit).
De fiecare dată când simt nevoia să recitesc “Ipocrizia disperării”, a lui Teodor Mazilu, e semn de schimbare drastică în macazul existenţei mele.
Ce chestie!