Am întâlnit, în viaţa mea, tot felul de reptile umane…
Înspăimântătoare, prin şiretenie şi răutate, şi greţoase, prin linguşirea metodică, strictă, numai a şefilor.
Două astfel de specimene lucrează în mediul cultural, atât de propice înmulţirii păturicilor şi căpuşelor tehnice…
Aş vorbi, astfel, despre Georgica (fiecare teatru are un prototip de georgica) şi despre Vasile (fiecare unitate de învăţământ superior are câte un vasile bun la toate).
Georgica, maşinist mâncător de pâine într-un teatru, are obligaţia să asigure mişcarea sugestiva a decorului şi să se şi ocupe de recuzita cea trebuincioasa… Mai ales de cea consumabilă.
N-am să număr resturile de dumicaţi pe care le-a băgat el în sacoşa pe furiş, demn, şi nici lumânările care se încăpăţânează să fie, nu noi nouţe- la fiecare spectacol, ci veştede şi folosite…
…Vreau aici să vorbesc despre personalitatea acestui firfiriu fără dinţi, care mi s-a părut, în cei nouă ani de când prestez pe respectivă scena, mi s-a părut… ciudată şi enervantă, eufemistic vorbind.
…Nu îţi cere nimeni să citeşti şi tu cele minime 100 de cărţi de pe lângă casa omului, ca să ai idee despre cam ce înseamnă şi viaţa altora, însă, un minim bun simţ necesar musai să fie la îndemâna celor care mişună prin teatre drept echipa tehnică, căci, nu-i aşa? Nu se ştie niciodată când ai nevoie de o respiraţie proaspătă, împănată de respectul elementar… Bunăoară, când te întâlneşti, dimineaţa, la spectacol, cu actorii şi ceilalţi colegi… Noo…
Georgica patronează, de la înălţimea metrului cinzeci din dotare.
Georgica se enervează pe toată lumea.
Georgica are toane, are nervi, are zbanţ în kur… Actori grei, cu ani buni pe scenă, se preling respectuos şi îşi ajustează vocea, pentru că un dobitoc de maşinist, puţin la minte şi la educaţie (georgica, de!)… are mood-uri…
Am făcut un experiment şi l-am urmărit pe neliniştitul veşnic nesatul jorjică, preţ de câteva luni.
Am remarcat că, uneori, îşi ia faţa de cifulache şi nici nu salută. Iacătă cum (iertata să-mi fie lipsa de modestie) tu, om cultivat, artist care vii să îţi dai sufletul pe scenă, mai mult, femeie, ai parte chiar de la intrarea în teatru de un tratament cu scuipat de la această cobe, care se mai şi fâlfâie demonstrativ cu botul în pământ, aproape izbindu-te de perete.
… Data trecută, m-a nimerit prost. Deşi indiferent de căcaturile din viaţa mea intru în teatru întotdeauna surâzătoare şi voioasă, ei bine, săptămâna trecută… nu ştiu cum, m-am aprins ca benzina…să îl văd pe vesnic-decedatul jorj că mă întâmpina mut, cu o faţa plină de reproş (???) de parcă i-aş fi călcat mama cu tramvaiul… A fost prea mult pentru mine…”Jor-ji-că, ne cunoaştem de nouă ani, şi de la al treilea an în sus am avut să îţi spun ceva, dar am evitat mereu, căci eşti într-o continuă dramă, şi mă gândeam să nu te indispun: ţi-a zis cineva vreodată că eşti un căcat fudul?”
Pauză de bulbucare.
“Da, dragule, eşti un căcat. Fudul. Nu ai pentru ce să îmi mulţumeşti”
…Şi am plecat, voioasă, spre cabină.
Aştept referat.
Al doilea caz de reptilă este vasile; insuficient de hodorog încât să se considere în drept să arunce ochiade furişe, suficient de idiot încât să meargă ţanţoş, ca un domn director, în costumul de fost ginere… E veşnic pe drumuri, prin facultate, cu o mască de ocupat. Coolinda coridoarele cu sprâncenele încruntate, de parcă ar fi un pompier de serviciu… E crâncen, nebărbierit şi m-a privit de sus, din prima zi în care m-a văzut. I-am cerut, odată, un ciocan. Şi m-a refuzat categoric, profund jignit. Jignit, de ce, ca toată lumea mă direcţionase la el- răspunzătorul de ciocan şi de cuie???…Am înţeles că, şi asta, ca şi celălalt, are zile proaste…Eu, nu. Eu trăiesc într-un continuu rai. (Off topic: Am remarcat cât de multe zile proaste au funcţionarele de la ghişeu, secretarele şi alte cutre mânuitoare de hârtii… Dumnezeule, dacă le storci, iese zeama de lămâie…)
Bref: Azi, urc pe scări. Pe acelaşi etaj cu mine sunt şi clasele de actorie. Un student îşi uitase o bluză, pe masă. Vasile, vigilent, o găsise, şi cobora scările cu ea în labă. Trecând pe lângă mine, îmi spune triumfător (de ce?):”Au uitat-o. O duc la secretariat”.
“Las-o la mine, domn Vasile, că le-o dau eu când iau cei mici pauză”.
“Nu, nuu..” zice vasile sugestiv…”Mai bine o ducem la secretariat”…
Am rămas, năucă, pe scară… Idiotul ăsta m-a pus la colţ, ferm, de parcă aveam de gând să fur bluza aia…
… M-a crescut şi educat şi pe mine o mamă, am făcut 16 ani de şcoală, la anul o să intru şi la masterat…şi, dintr-o replică, un vasile semianalfabet mă face posibilă hoţomana…
Sunt mâhnită de felul în care anumite târâtoare încearcă să te coboare la nivelul lor, prin orice metode…Şi mi-e aşa de silă… încât nici nu pot replica… Îmi vărs oful în jurnal, cu ziua definitiv ruinată…
