Sunt stupefiată şi urmăresc ceea ce i s-a întâmplat lui Mutu. Aseară, cu sămânţa în gură şi cu ochii în televizor, am auzit tot felul de uimiri şi scenarii… un fel de praf alb în ochii noştri, simpli consumatori de salam cu soia… Ce de-a supărări…ba, chiar, un frate (său văr) Becali a părăsit o emisiune în direct, de la atâta tensiune…
S-a dus dracu’ febra alegerilor, poate moşmondi năstasele în linişte, acum poporul imparţial are o problemă nouă: Mutu se droghează, ta-na-naa!
…De fapt, ce să întâmplă? Prieten bun cu căpitanul gheară, fotbalistul nostru de renume mondial la uiski, kurve, inele şi maşini, s-a apropiat şi el, în conjuncturi independente de voinţa lui săraca, cu nasul- de dosarul cocaina, care zăcea uitat în cabina unui biet yaht, într-o zonă pustie de sărăntoci, şi anume Ibiza.
E, de la apropiere, i s-a luat pe nară. Şi omu’ a uitat, cum e şi firesc, întâmplarea, întorcându-se la sport, mai obraznic, mai macho, mai sculat ca întotdeauna, ca de, unu e mutu lu gheară, şi altu e idiotu’ lui Dostoievski…
Toată ţara plânge şi jeleşte pierderea, prin sfânta suspendare, a briliantului. Atâta nedreptate…Să i se taie aripile din zborul high ale unui fotbalist de clipuri şi tatuaje… Nţ!
… Nu-i sare nimeni în ajutor, cu vreo bilă de consolare?
