Stăteam la stop, că oricum bântuiam în rătăcire.
Noi, în mașina a mică, iar tipul – într-o garsonieră neagră ce nu era Hummer.
Peste volanul enooormei mașini se ițește un căpuț mic, acoperit de o șapcă de camuflaj.
Mă pufnește râsul.
Îi fac semn Mariei, să se uite.
Nu vedem fața tipului, că și ea era acoperită.
De telefonul cel prea lung.
Tipul se întoarce spre mine, vede chicoteala (căreia n-am timp să-i fac vânt sub scaun) și se strâmbă simpatic.
Are ochișorii ca două măsline.
Ma pufnește hohoteala, s-a dus dracu’ demnitatea, but who cares?
Am corupt-o și pe Maria. Două nebune râd într-o mașină pitică, de un căpșor prea mic într-o mașină prea mare.
Tipul se întoarce, iar, spre noi, și face cu mâna semnul crucii.
Tot cu mutrița aia de șoarec, tot cu ochișorii măsline.
– Ce faci? îi spun, reținându-mi râsul cel năvalnic.
– Vă binecuvântez, zice el.
– Cine ești? – întreb.
– Iisus Hristos, răspunde ăl mic din mașina mare, și ridică repede geamul.
*
Azi primesc un sms de la Maria:
Ne-a binecuvântat Iisus Hristos, aka Cheloo de la “Paraziții“.
Un căpșor prea mic într-o mașină prea mare.
Încă râd, doamne iartă-mă!
***
PîSî-ul de rigoare:
Acum câțiva ani, mergeam pe o stradă.
În față, un tip făcea manevre să-și parcheze mașina.
Ni se întâlnesc privirile.
Cei mai frumoși ochi albaștri, trăsături de copil scump.
– Ești frumos! zic eu, din suflet.
El zâmbește – lumină.
– Sărumâna.
Am traversat strada în timp ce el cobora din mașină.
Nu ne-am intersectat.
Mai bine.
Că mă grăbeam și cred că aș fi trecut peste el.
Atât de scundac era…
… Puya.
Incurcate si neintelese sunt caile domnului da’…haioase rau !
Zau, imaginea mi se pare desprinsa dintr-un film .Bestiala regia, minunati actorii!
Cine a spus ca viata bate filmul??? 🙂
PS. Te imbratisez si iti multumesc pentru postarea asta.E garantia mea ca te intorci acasa.In inima ta mare si buna!
te iubesc, lisel, si-ti multumesc.