Azi am primit o inimă.
De la o femeie cool și inteligentă, pe care acarienii înconjurători o consideră ciudată deci defectă.
O inimă de sticlă roșie.
Încape în podul palmei.
E un magnețel de pus pe frigider.
Mi-a spus așa, într-o zi, din senin:
– Nona, am ceva pentru tine. E un talisman, sper să îți poarte noroc.
Ah. Nu pot descrie sentimentul care mi-a invadat inima, când am văzut că un om străin s-a gândit la mine. La inima mea, asta, secată și inundată pe repeat. Nu pot descrie sentimentul. Scriu doar că am simțit cald – și cald nu spune tot.
Când întâlnesc oameni de ăștia, defecți, cărora le pasă fără a te invada, care te luminează doar cu un zâmbet, care te copleșesc din senin cu un gest neechivoc…
Am mai spus-o.
O repet.
Mă declar defectă – într-o lume plină de perfecți simpli și de perfecte compuse.
Azi am primit o inimă rubinie.
Care mi-a adus aminte să-mi adun privirile de pe jos.
Mulțumesc, Ada. Mulțumesc.
