SCUZE.
Să-ți ceri scuze.
Nu e simplu.
E complicat, ai de călcat orgoliul în picioare. Orgoliul tău, stupid.
Dacă aștepți scuze de la alții, atunci trebuie ca și tu să faci la fel.
Eu îmi cer scuze.
Ele nu șterg greșeala.
Însă atenuează durerea.
Recunoști că ai comis-o și că-ți pare rău.
*
M-a sunat, ieri, începând de dimineață. Să ne întâlnim, ca să bem cafeaua aia.
Diplomată la început, pe urmă directă – l-am rugat să nu se supere, dar nu am chef. Scuze! Vreau să-mi petrec duminica în pat.
La ora patru, îmi pocnește facebook-ul: Vin să îl iau și pe X și pe tine, și mergem să mâncăm ceva.
Fără drept de apel.
Jenată de atâta insistență, am acceptat.
– Când vii?
– Peste o oră și jumătate.
– Ok.
Pentru mine, care sunt un freak al punctualității (căci și ea ține tot de respect) era clar. Peste o oră și jumătate eu voi fi gata pregătită, ca la beep să cobor, nu să intru de-abia atunci în duș iar bietul om să aștepte prințesa.
Trece ora și jumătate.
Sunt gata. Aștept beep-ul.
Mai trece o jumate de oră.
Încă o jumate de oră.
Încă o jumate de oră.
…Mă simțeam ca nașa care așteaptă mirii în fața bisericii greșite.
Îl sun.
– Bună… Ce faci?
– Bună. Sunt cu X în local, așteptăm să ne aducă mâncarea.
– Aha. Păi… Vă las să păpați… Dar nu-mi spusesei că treci să mă iei și pe mine?
– Ba da, dar am venit mai întâi cu el, aici.
– Te aștept de două ore. Nu puteai să îmi dai un semn?
– Te-am sunat, dar era tot ocupat…
– N-am vorbit cu absolut nimeni la telefon. Ok. Bine. Te-am sunat să-ți spun că eu mă culc.
– Eeeiii… Lasă, că venim noi și te trezim...
Mi se deschide săculețul cu negurele.
– Nu, dragule. Hai că vă las, poftă bună, vorbim, te pup.
-Te pup, Nona.
Mi-am închis telefonul. E semnul clar că nu vreau să fiu deranjată.
La nouă jumătate seara, pe facebook:
– Deschide-ți telefonul!!
– Nu.
– X voia să vorbim doar noi doi, urma să te caut, după. Deschide-ți telefonul!!
– Nu. Nu vrei să auzi ceea ce aș avea să-ți spun. Vorbim altă dată. E mai bine așa.
Când le spun oamenilor vorbim altă dată, ei ar trebui să înțeleagă că prefer să mă curăț singură, și că evit cearta. Mie mi se pare clar. Lor, nu.
– Nona, mă enervezi!!!
După care urmează procesul de intenție.
EL îmi face mie proces de intenție, pentru că refuz să vorbesc la telefon.
Printr-o ciudată întorsătură de gândire, deși eu mă retrag, jignită de lipsa de politețe și de respect, iată-mă devenită freakul major al universului, vinovată de nu știu ce.
Vinovată de faptul că m-am retras în supărare, ca să-mi treacă, în loc să-i aplic un șut în educația fleșcăită.
El nu-și cere scuze.
Acuză.
Ah.
*
Prietene, nu ești în regulă. Încerci să mă înghesui într-un șablon de care m-am ferit mereu.
…Am scris prietene?
SCUZE!
