“Știu că vei fi îndrăgostită de mine toată viața.”
I-aș aduna pe ai mei, cerc, și le-aș spune, sobră: Bă! Ție, sau ție, ți-a spus cineva, vreodată, așa ceva?
Paranteză: Am întâlnit odată un om care credea că e nemuritor. “Eu n-o să mor niciodată. Știu asta.” Ăla avea o fază de teribilism, nu era idiot.
“Știu că vei fi îndrăgostită de mine toată viața.”
Mie mi-a spus cineva cuvintele astea. Azi.
Și mi se pare unul dintre cele mai stupide lucruri care se pot scoate pe gură când creierul nu e acasă.
Nu e nici măcar compliment, ci prostie. Vid în trufia umflată cu pompa – de Ego.
Știm că nu vom fi uitați de către oamenii speciali care ne traverseaza existențele. Știm.
Dar să îi spui cuiva că știi tu că va rămâne îndrăgostit de tine toată viața… mi se pare infantil, insolent și imbecil.
Well…
I-aș fi răspuns, bărbatului respectiv, dar mi-am ținut limba.
“Știu că vei fi îndrăgostită de mine toată viața.”
“Puiule, eu știu că, toată viața, îmi va fi jenă că te-am plăcut.“
Printr-un ciudat paradox, îndrăgosteala poate trece, iată, spontan.
Jena, însă, rămâne lipită timbru.
…Ca să te-nveți minte și să nu mai privești în jos, la goii care sunt prea plini. De ei.
