Aș scrie. N-aș prea.
Pun, prima dată, semnul de avertizare, că așa e politicos, și pe urmă, zilele următoare, o să mă strecor mișelește pe sub pavăza lui, și o să scriu leimuri neinteresante că așa e viața, uneori, pe zero.
Dar trebuie să-i avertizez cumva pe cei care mă citesc, nu?!
Exemplu de leim:
Mă iau, uneori, și dau cu mine în câte un om, cu toată forța monologului care nu acceptă replică.
Lovesc cu mine în el, nu pentru a-l supăra, ci pentru a mă face, eu, praf.
Ca să merg mai departe.
*
Semnul, pentru cei care intră, în perioada următoare, în jurnal:
